Vasile Dîncu este noul preşedinte PSD Cluj. PSD Cluj a adoptat şi două rezoluţii privind susţinerea moţiunii preşedintelui PSD Marcel Ciolacu la Congresul din 24 august şi susţinerea lui Dîncu pentru funcţia de vicepreşedinte pentru afaceri europene la nivel naţional

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Vasile Dîncu este noul preşedinte PSD Cluj! Astăzi, social-democraţii clujeni au ales o echipă de conducere puternică şi dedicată, gata să ducă PSD Cluj la un nou nivel.În urma votului de la Conferinţa Judeţeană, Vasile Dîncu a fost ales preşedinte, alături de Alexandru Cordoş, secretar executiv. Structura de conducere a fost completată cu Ciortea Răzvan şi Lăpuşan Remus aleşi prim-vicepreşedinţi, împreună cu lista de vicepreşedinţi”, anunţă filiala Cluj a PSD, prezentând lista celor 18 vicepreşedinţi şi a liderilor organizaţiilor interne.
 
”Este nevoie ca o nouă atitudine să îşi facă loc pe scena politică, una care împrumută câte ceva din spiritul transilvan al corectitudinii şi responsabilităţii faţă de comunitate. Ca şi continuatori ai unei tradiţii social-democrate de esenţă occidentală, noi, social democraţii clujeni suntem convinşi că putem contribui la formarea unui nou mod de a face politică în România. Acest model propune deplasarea centrului de greutate spre capacitatea cetăţenilor şi a comunităţilor de a-şi structura şi multiplica centrele de decizie socială. Este o sarcină pe care noi, ca partid, trebuie să ne-o asumăm atât în faţa propriului electorat cât şi în faţa tuturor cetăţenilor. Considerăm că nu mai avem nici o justificare pentru a face o altă politică decât cea a cea a social-democraţiei europene, ghidată strict de următoarele valori: dreptate, justiţie socială, libertate, egalitate de şanse, solidaritate socială, responsabilizarea cetăţeanului şi participare civică – aceste valori urmând să se regăsească în politici realiste, articulate la nivel comunitar.” a declarat preşedintele PSD Cluj, Vasile Dîncu.
De asemenea, la, conferinţa de sâmbătă, PSD Cluj a adoptat şi două rezoluţii: prima rezoluţie a exprimat susţinerea moţiunii preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, în cadrul Congresului Partidului Social Democrat din 24 august, iar a doua rezoluţie a prezentat susţinerea lui Vasile Dîncu pentru funcţia de vicepreşedinte pentru afaceri europene la nivel naţional.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.