Fostul co-preşedinte PNL, Vasile Blaga, a fost întrebat cum vede posibilitatea ca Guvernul să emită o Ordonanţă de Urgenţă privind aministierea şi graţierea unor fapte de corup'ie şi a spus că el, care are încă probleme în justiţie, nu s-a pronunţat în ultimul an şi jumătate pe acest subiect şi nu se va pronunţa.
“Eu, care încă am probleme în justiţie, am o decizie pe fond, fapta nu există, m-aţi auzit vreodată pronunţându-mă într-un sens sau altul pe o temă legată de justiţie, de un an şi jumătate? Nu mă pronunţ”, a spus Vasile Blaga, întrebat cum vede o posibilă Ordonanţă de Urgenţă privind aministierea şi graţierea unor fapte penale.
El a făcut aceste declaraţii miercuri seară, la sediul PNL, unde a convocat o şedinţă cu vechii lideri din PDL, între care Emil Boc, Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Lucian Bode.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, în 30 octombrie 2017, achitarea fostului ministru Vasile Blaga, acuzat de trafic de influenţă după ce ar fi primit prin interpuşi 700.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a PDL. Decizia instanţei nu este definitivă.
În dosarul finanţării ilegale a PDL, în 28 noiembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată pe Vasile Blaga, pe care îl acuzau de trafic de influenţă, pentru că, în perioada 2011-2012, când era secretar general al PDL şi senator, ar fi primit în patru rânduri, printr-un interpus, 700.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan.
Procurorii DNA Ploieşti au arătat, în rechizitoriu, că banii ajunşi la PDL în urma înţelegerilor între Blaga, Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă erau scoşi prin intermediul unor firme de tip "fantomă” ai căror administratori, martori în dosar, primeau comisioane cu valori cuprinse între 200 şi 1.500 de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.