USR şi Forţa Dreptei depun o moţiune simplă depusă împotriva ministrului Finanţelor, cu titlul ”Ministrul Boloş, inventatorul şi păzitorul taxei pe boală trebuie să plece, anunţat luni în plenul Camerei Deputaţilor purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu.
În conformitate cu articolului 12 din Constituţie şi a articolului 189 din regulamentul Camerei Deputaţilor, vă anunţ că deputaţii USR şi Forţa Dreptei depun moţiunnea simplă ”Ministrul Boloş, inventatorul şi păzitorul taxei pe boală trebuie să plece”, a anunţat în şedinţa de plen Ionuţ Molşteanu.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au depus moţiune simplă împotriva lui Marcel Boloş, ministrul PNL care, prin minciună şi pentru a acoperi găurile din buget generate de furtul PSD-PNL, ia de la românii suferinzi, de la părinţii cu copii bolnavi şi de la femeile care au sarcini cu probleme nu mai puţin de 500.000 de euro în fiecare zi lucrătoare. USR a făcut o prioritate din eliminarea taxei pe boală, dar coaliţia condusă de Ciolacu-Ciucă-Iohannis a refuzat sistematic desfiinţarea acestei aberante zeciuieli, pentru ca PSD şi PNL să aibă bani pentru pensii speciale şi privilegii”, se precizează într-un comunicat.
„Ministrul PNL a inventat taxa pe boală pentru ca, anul acesta, să încaseze 500.000 de euro pe zi de la angajaţii bolnavi, părinţii copiilor sub tratament şi mame. Au minţit când spuneau că vin cu «zero taxe noi», apoi au minţit că nu afectează mamele care au născut , acum mint că au eliminat-o. De fapt, doar au votat la Senat amendamentele depuse de USR, s-au lăudat şi, apoi, le-au blocat în Camera Deputaţilor. Domnul Boloş, inventatorul şi păzitorul taxei pe boală trebuie sa plece acasă cu suprataxările inventate de dumnealui cu tot”, declară Oana Ţoiu, deputata USR care a avertizat, încă din decembrie 2023, că PSD şi PNL taie, de la 1 ianuarie 2024, din banii românilor aflaţi în concediu medical.
„Guvernarea PSD-PNL acţionează cu ticăloşie împotriva oricărui român cinstit şi împotriva tuturor promisiunilor făcute cetăţenilor. Creşterea accelerată a fiscalităţii, operată chiar de către un reprezentant susţinut de PNL în fruntea ministerului Finanţelor, arată adevărata faţă a PNL şi magnitudinea trădării faţă de toţi care au crezut că ar fi vorba de un partid de dreapta. Acest partid a încetat să mai fie liberal, iar toate măsurile adoptate în privinţa fiscalităţii demonstrează acest lucru. Forţa Dreptei, alături de partenerii noştri, va susţine anularea tuturor măsurilor adoptate de actualul Guvern, de la momentul promovării Ordonanţei 16/2022, şi revenirea nivelului taxelor şi impozitelor la nivelul prevăzut anterior. România are nevoie de un sistem fiscal raţional, orientat către stimularea liberei iniţiative şi care să nu mai acţioneze ca o ghilotină faţă de orice întreprinzător de bună-credinţă”, precizează Antonel Tănase, vicepreşedinte Forţa Dreptei.
Marcel Boloş i-a minţit practic pe bolnavi cu zâmbetul pe buze şi, în plus, a încălcat legea, nerespectând prevederile care îi cereau ca între momentul introducerii unei taxe noi şi momentul aplicării ei să fie cel puţin şase luni.
Când românii aflaţi în concediu medical au început să primească mai puţini bani, Marcel Boloş nu a mai putut ascunde realitatea dar, în loc să-şi ceară scuze şi să repare nedreptatea comisă bolnavilor, i-a jignit, făcându-i pe toţi hoţi şi vorbind de fraudă.
În realitate, Marcel Boloş şi şefii săi au băgat zilnic mâna în buzunarul a 25.000 de părinţi care, în luna ianuarie, au avut copii bolnavi şi au avut nevoie de una sau mai multe zile de concediu medical pentru a le fi alături. Dintre aceşti copii suferinzi, aproximativ 5.000 au cancer. Tot în ianuarie, ministrul PNL al Finanţelor a băgat mâna în buzunarul a peste 9.000 de mame cu sarcini cu risc maternal şi a 5.000 de mame care au născut la începutul anului 2024. Până la sfârşitul lunii februarie, aceste cifre se vor dubla.
Din toate aceste motive şi multe alte dovezi ale incompetenţei lui Marcel Boloş, USR şi Forţa Dreptei cer PSD şi PNL să nu-l mai apere pe ministrul mincinos care i-a îngropat în noi taxe şi impozite pe angajaţii şi antreprenorii cinstiţi din România şi care a creat un adevărat haos prin ping-pong-ul cu măsuri fiscale.
Adoptarea moţiunii USR şi Forţa Dreptei reprezintă un act de responsabilitate faţă de cetăţeni şi o măsură esenţială pentru restaurarea treptată a încrederii în stat. Marcel Boloş trebuie să plece, de urgenţă, din Guvernul României, se menţionează în comunicat.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.