Liderii USR-PLUS anunţă trei ”angajamente” pe care aleşii locali ai alianţei le iau pentru primele o sută de zile de mandat în administraţia locală, acestea constând în transparentizare, digitalizare şi accesarea de fonduri europene. ”Fiecare primar dacă simte nevoia să-şi angajeze vagonul de rude trebuie să o facă în mod transparent astfel încât să-şi asume în faţa cetăţenilor decizia respectivă”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna
USR-PLUS au anunţat, vineri, cu două zile înaintea alegerilor locale, trei angajamente principale pe care aleşii locali ai alianţei le au pentru primele o sută de zile din mandatele lor la guvernarea locală.
”Sunt trei direcţii pe care România le aşteaptă de 30 de ani. Aceste trei direcţii sunt transparentizarea, a doua direcţie este cea legată de digitalizarea şi de evitarea acelor cozi nesfârşite cu dosare braţe pe la ghişee şi, bineînţeles, absorbţia fondurilor europene, pregătirea pentru absorbţia fondurilor europene care este o oportunitate uriaşă pe care România o are”, a declarat liderul USR, Dan Barna joi, într-o conferinţă de presă.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Acesta a acuzat risipa de bani publici din administraţia locală.
”În mult prea multe primării ale României banii publici dispar într-o gaură neagră despre care nu ştie nimeni nimic. (...) În 2020 veniturilor autorităţilor locale au fost aproximativ de 80 de miliarde de lei, aproape 7% din PIB”, susţine Barna.
Liderul USR a arătat că bugetul prognozat al Bucureştiului a fost de 10 miliarde de lei şi o acuză pe Gabriela Firea că dă dovadă de „neobrăzare” atunci când solicită un nou mandat având un miliard de lei datorie, cu un astfel de buget.
Barna a explicat că, la modul concret, transparentizarea presupune publicarea pe site-urile primăriilor a tuturor contractelor de achiziţii pe care autoritatea locală le are cu furnizorii, prezentarea activităţilor şi proiectelor primăriilor, dar şi prezentarea cheltuielilor aparatului propriu al primăriei.
”Ştim cu toţii că multe primării sunt pur şi simplu clanuri de familie plătite generos cu diverse sume, dar lucrul acesta nu e vizibil şi transparent, transparenţa înseamnă asumarea faptului că banii publici sunt ai comunităţii şi fiecare primar, dacă simte nevoia să-şi angajeze vagonul de rude, trebuie să o facă în mod transparent astfel încât să-şi asume în faţa cetăţenilor decizia respectivă” a adăugat Dan Barna.
La rândul său, Dacian Cioloş susţine că la scrutinul de duminică ”nu e vorba de a schimba nişte oameni cu alţii, de a schimba sigla unui partid cu cea a altui partid, e vorba de a schimba modul de a face administraţie locală”.
Fostul premier tehnocrat reclamă că în foarte multe localităţi fondurile europene „sunt doar o himeră” şi că foarte mulţi primari ”nici nu s-au atins de fondurile europene, sau atunci când s-au atins, s-au ars”.
”Următorii trei ani şi chiar următorii şapte ani pot fi o şansă istorică pentru România în ceea ce priveşte fondurile europene”, a arătat Cioloş, precizând că în următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene România ar putea beneficia de fonduri de aproape 80 de miliarde de euro.
”Ne angajăm ca toate web-site-urile primăriilor unde vom avea primari să aibă ataşate şi un ghişeu online unic care să cuprindă toate formularele şi cererile pe care trebuie să le completeze cetăţenii. (...) Intenţionăm să punem în aplicare în primăriile unde vom avea primari şi să cerem acolo unde vom avea consilieri locali să fie puse în aplicare Ordonanţa 41 din 2016 prin care o autoritate publică nu mai are dreptul să ceară cetăţeanului date pe care statul român le deţine deja la o altă autoritate publică”, a adăugat Dacian Cioloş.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.