USR acuză, luni, că prin intervenţia pe care vrea să o aibă asupra adaosului comercial al produselor din import şi produselor româneşti, Guvernul PSD-PNL nu va face decât să-i falimenteze pe producătorii români şi îi va forţa pe cumpărători să scoată şi mai mulţi bani din buzunar. USR cere Guvernului Ciolacu să-i lase pe antreprenori şi instituţiile statului să-şi facă treaba şi să nu mai umble la preţuri.
”Marja mare pe care magazinele o pun la produsele româneşti reflectă costurile şi riscurile pe care Guvernul le impune magazinelor atunci când cumpără produse româneşti. Dar domnul Barbu nu înţelege lucrurile astea. Şi, din pacate pentru noi, nici funcţionarii din jurul lui. Foarte multe reglementări au îngreunat relaţia între magazine şi producători. Toate costurile acestea magazinele le pun, la rândul lor, în sarcina clienţilor şi a producătorilor români de la care cumpără. Soluţia e simplă: Guvernul să abroge toate acele legi prin care intervine în relaţia între magazine şi producători şi vom vedea cum nu doar scad marjele, dar şi producătorii vor câştiga mai mult şi consumatorii vor avea preţuri mai mici”, declară Claudiu Năsui, deputat USR şi fost ministru al Economiei.
Potrivit USR, ministrul Florin Barbu spune că ar exista „o practică comercială neloială” în condiţiile în care produsele româneşti se vând cu adaos comercial mare, iar produsele din import cu adaos comercial „foarte mic”.
”Acelaşi ministru, nostalgic al regimului comunist, se laudă că lucrează la un proiect de act normativ şi că va rezolva el problema”, precizează formaţiunea.
”Ce vrea tovarăşul Barbu? Să moară de foame producătorii locali? Să muncească de pomană? Sau să crească de la 0.1% adaosul produselor de import la acea limită de 5% ca, într-un final, tot consumatorii să scoată mai mulţi bani din buzunar? Comunismul a încercat plafonări şi stabilea preţurile la raft prin decizii care nu aveau nicio legătură cu realitatea şi piaţa economică. Rezultatul îl ştim – produsele lipseau de la raft sau erau de o calitate foarte slabă. A încercat şi PSD cu un lanţ de magazine numit pompos Casa Unirea, iarăşi am văzut rezultatul: acolo se vindeau produse de import, nu româneşti, iar facturile neplătite au falimentat afacerea, în plus, există şi un dosar de corupţie în lucru la autorităţile competente”, afirmă senatorul USR Sebastian Cernic, membru al Comisiei pentru agricultură din Senat.
Potrivit USR, intervenţia statului prin plafonarea preţurilor poate duce la dezechilibre economice, îi va descuraja pe producători şi investitori să mai investească în extinderea sau îmbunătăţirea capacităţilor de producţie. ”Când preţurile sunt forţate să fie mai mici decât nivelul lor natural de pe piaţă, producătorii vor reduce producţia sau vor ieşi complet din afaceri, ceea ce va duce la penurie şi scăderea calităţii produselor”, menţionează USR.
USR cere Guvernului Ciolacu să-i lase pe antreprenori şi instituţiile statului să-şi facă treaba şi să nu mai umble la preţuri. Dacă instituţii precum Consiliul Concurenţei sau Protecţia Consumatorului vor fi sprijinite să acţioneze cu toată forţa, fără intervenţii şi piedici, cei care vor avea de câştigat vor fi românii şi antreprenorii locali.
”USR se va opune oricărei acţiuni de limitare a libertăţii agenţilor comerciali şi, dacă ministrul Barbu va insista şi va promova proiectul, vom folosi toate pârghiile pentru a împiedica intrarea în vigoare a unei astfel de aberaţii, care încalcă şi Constituţia”, mai arată comunicatul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.