USR Diaspora a sesizat joi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la mesajul distribuit pe Facebook de europarlamentarul ALDE Maria Grapini care i-a jignit pe românii din Diaspora care vor participa la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, afirmând că trebuie "să plătească o taxă de prost la USR".
”Afirmaţiile publice emise de Maria Grapini, o persoană cunoscută la nivel naţional şi internaţional şi care exercită puterea publică, au efectul de a umili şi demoraliza pe cei vizaţi. Mai mult, faptul că o persoană publică foloseşte exprimări atât de jignitoare asupra unei întregi comunităţi, doar pe bază convingerilor politice, induce publicului că un comportamentul jignitor faţă de românii din diaspora este legitim şi justificabil din moment ce este susţinut de un funcţionar public de rang înalt”, se arată în sesizarea USR Diaspora, potrivit unui comunicat de presă.
Totodată, în sesizare se mai arată că "acţiunea Mariei Grapini constituie hărţuire conform art. 2 al. 5 din OG 137/2000, prin crearea unui climat de intimidare pe baza convingerilor politice şi a apartenenţei la o comunitate".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Formaţiunea consideră că insultarea comunităţii româneşti din afara ţării este un gest absolut incalificabil indiferent de împrejurări, dar mai ales ţinând cont de standardele morale pe care le impune funcţia publică.
”În 1990, Ion Iliescu îi numea golani pe protestatarii din Piaţa Universităţii. Au trecut 28 de ani şi limbajul multor politicieni români nu s-a îmbunătăţit, mai ales atunci când sunt criticaţi. Reprezentanţii poporului într-o democraţie ar trebui să întruchipeze repere morale al societăţii şi să pună interesele cetăţenilor mai presus de cele politice. Derapajele majore, precum cel al doamnei Maria Grapini, trebuie sancţionate pentru a ne asigura că societatea noastră evoluează”, a transmis î acelaşi comunicat preşedintele USR Diaspora, Emanuel Stoica.
De asemenea, USR Diaspora solicită CNCD să analizeze de urgenţă sesizarea şi să o sancţioneze pe Maria Grapini pentru discriminare şi hărţuire, afirmând că "europarlamentari ca doamna Maria Grapini fac România constant de râs în Europa prin atitudinea şi ideile pe care le promovează".
Uniunea spune şi că la alegerile din 2019, românii trebuie să trimită în Parlamentul European oameni profesionişti şi integri, care respectă valorile democratice europene.
Maria Grapini a distribuit joi o postare pe contul său de Facebook cu următorul mesaj: "Informăm diasporenii că taxa de prost se plăteşte la sediul USR. Fără cerificat de prost nu puteţi participa la miting!".
Mesajul acesteia vine în contextul în care este anunţat pentru vineri, de la ora 17.00, un miting antiguvermanetal, în Piaţa Victoriei din Capitală, la care vor participa românii din diaspora.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.