USR anunţă, joi seară, că va contesta decizia Biroului Electoral Central de a renumăra voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi că va sesiza Comisia de la Veneţia. Formaţiunea atrage atenţia că întreg procesul de renumărare va fi asigurat de un grup restrâns de oameni, fără niciun fel de transparenţă. Candidatul USR, Elena Lasconi, afirmă că ”ceea ce vedem acum este disperarea unui sistem care nu ştie să piardă” şi crede că preşedintele trebuie ales de către oameni, nu de CCR.
”Este evident că ceea ce vedem acum este disperarea unui sistem care nu ştie să piardă. Ei ştiu că noi suntem sfârşitul puterii lor şi astăzi atacă fundamentul democraţiei, alegerile, votul oamenilor. Încearcă cu orice preţ să submineze voinţa românilor. Este o tentativă clară de a manipula rezultatul alegerilor şi de a adânci criza în instituţiile statului, în politică, fix acea neîncredere care a dus şi la creşterea extremismului. Le spun încă o dată: nimeni, niciun politician, chiar şi numit la CCR, nu poate să aleagă preşedintele României. Preşedintele trebuie ales de români, prin vot”, a declarat, joi seară, Elena Lasconi.
Potrivit reprezentanţilor USR, decizia BEC de renumărare a voturilor ridică o mulţime de suspiciuni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În timpul operaţiunilor de preluare, transport şi desigilare a sacilor cu materialele electorale, dacă se constată că sigiliul a fost rupt anterior recepţionării unui sac la sediul Biroului Electoral, acest aspect ar trebui consemnat în procesul-verbal, pentru că procesul va continua ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. în plus, în decizia BEC nu este nimic menţionat legat de filmarea procesului electoral, legat de observatorii independenţi, nici măcar de membrii secţiilor de votare. Întreg procesul de renumărare va fi asigurat de un grup restrâns de oameni, fără niciun fel de transparenţă, spre deosebire de procesul normal de numărare a voturilor, care implică 150.000 de reprezentanţi ai partidelor politice în secţiile de votare”, a mai transmis formaţiunea.
”Cum poate fi mai sigur un astfel de proces? Este evident că BEC vrea să creeze confuzie şi haos. Renumărarea voturilor, decisă fără niciun fel de explicaţie din partea CCR, fără un sistem clar de transparenţă, fără participarea observatorilor independenţi, nu face decât să demonstreze disperarea celor care vor să fraudeze procesul democratic”, a spus Elena Lasconi.
USR anunţă că va contesta ”această decizie abuzivă” de renumărare a voturilor la Curtea de Apel şi va sesiza Comisia de la Veneţia.
”Este datoria noastră, în aceste momente, să apărăm democraţia. Trebuie să venim în număr cât mai mare la vot duminică. Votul nostru rămâne singura soluţie pentru a pune capăt acestui sistem corupt. Oprim sistemul vechilor politicieni, oprim extremismul care vrea să ne scoată în afara Europei doar prin vot. Eu sunt aici să apăr democraţia şi chem toţi românii alături de mine”, a conchis Elena Lasconi.
Biroul Electoral Central a stabilit cum se face renumărarea voturilor, sacii urmând a fi predaţi pe bază de proces verbal. Până la 1 decembrie, ora 22.00, procesele verbale scanate trebuie să fie trimise BEC, iar originalele trebuie să ajungă până în 3 decembrie, ora 16.00.
Curtea Constituţională a decis în şedinţa de joi să solicite reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi pe cele nule la alegerile prezidenţiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.