USR anunţă marţi că vine în ajutorul pensionarilor punându-le la dispoziţie cererea-tip prin care pot să solicite caselor de pensii buletinul de calcul care stă la baza deciziilor lor de recalculare. Formaţiunea precizează că toţi pensionarii au dreptul să ştie dacă le-a fost sau nu calculat corect numărul de puncte, chiar dacă Ministerul Muncii condus de PSD nu a considerat că oamenii merită explicaţii. Deputaţii USR Oana Ţoiu şi Cristian Seidler au avut, marţi, o nouă întâlnire cu pensionarii, la Palatul Parlamentului.
”Prin formularul pe care îl punem la dispoziţia pensionarilor, aceştia pot afla de la casele de pensii cum li s-a recalculat pensia. Noi, de altfel, am solicitat Guvernului României ca aceste buletine de calcul să fie trimise din oficiu oamenilor, dar nu au dorit transparenţă. Problema, în momentul de faţă, este că pensionarii au primit decizii în care figurează nişte puncte a căror corectitudine ei nu o cunosc. Decât să le trimită acasă scrisorele cum că pensia minimă a rămas nemodificată, mai bine le trimitea buletinele de calcul, astfel încât pensionarii să vadă clar cum li s-a recalculat şi, dacă este cazul, să ia decizia de a da în judecată casa de pensii”, declară deputatul USR Cristian Seidler, vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor.
Potrivit USR, prin cererea depusă la Casa teritorială de pensii, pensionarii pot primi buletinul de calcul cu detalierea pe luni şi ani a stagiilor de cotizare (contributiv şi necontributiv), precum şi a stagiului asimilat. În funcţie de dorinţa semnatarului, buletinul de calcul poate fi transmis la adresa de domiciliu, la adresa poştală, la ghişeul casei de pensii sau prin e-mail.
Deputaţii USR Oana Ţoiu şi Cristian Seidler au avut, astăzi, o nouă întâlnire cu pensionarii, la Palatul Parlamentului.
„Vrem să le ascultam problemele şi, pe tema pensiilor, să-i sprijinim juridic şi să vedem ce soluţii legislative pot fi găsite. Cerem în continuare PSD şi PNL să nu mai ignore problemele pensionarilor afectaţi de intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor şi să accepte dezbaterea şi adoptarea, de urgenţă, a proiectului USR care repară inechităţile. Totodată, reluăm cererea către Guvernul Ciolacu de a activa o linie telefonică unde pensionarii să afle răspunsuri la întrebările pe care le au”, afirmă deputata USR Oana Ţoiu, membră a Comisiei de muncă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.