Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat luni, despre organizarea referendumului local, în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, că marţi vor fi aprobate modelul şi condiţiile tehnice ale buletinului de vot pentru referendumul local, el arătând că sarcina de a tipări buletinele de vot, de a le distribui, dar şi confecţionarea celor trei urne de vot aparţine Primariei Generale.
UPDATE Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a elaborat şi a adus la cunoştinţă publică proiectul de hotărâre pentru aprobarea condiţiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 din municipiul Bucureşti.
Prin acest proiect este propusă aprobarea condiţiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 din Municipiul Bucureşti.
Cele trei buletine de vot (câte unul pentru fiecare întrebare supusă referendumului) au 4 pagini fiecare, în format A5 (o foaie A4 pliată).
Proiectul de act normativ a fost transmis, în data de 11 noiembrie 2024, pentru eventuale observaţii, Biroului Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024, Primarului General al Municipiului Bucureşti, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi Regiei Autonome „Monitorul Oficial” şi poate fi consultat pe pagina web a Autorităţii Electorale Permanente, la secţiunea „LEGISLAŢIE ELECTORALĂ – Transparenţă decizională” sau accesând următorul link:
https://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2024/11/HAEP-conditii-tiparire-bv-referendum-Bucuresti.pdf
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea condiţiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 24 noiembrie 2024 din municipiul Bucureşti va fi adoptat de către Autoritatea Electorală Permanentă după primirea eventualelor propuneri sau observaţii din partea entităţilor care au fost consultate.
ŞTIREA INIŢIALĂ Preşedintele AEP a fost întrebat dacă s-au rezolvat dificultăţile legate de organizarea referendumului local în Capitală, în acelaşi timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
”Atribuţiile pe care Autoritatea Electorală Permanentele le are în legătură cu organizarea oricărui referendum local, pentru că ne aflăm în prezenţa unui referendum local, au fost îndeplinite. Chiar astăzi am pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre cu privire la formatul şi la condiţiile de tipărire ale buletinului de vot. Mâine dimineaţă voi semna hotărârea prin care va fi aprobat modelul şi condiţiile tehnice ale buletinului de vot pentru referendum”, a spus Greblă.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”De aici încolo este sarcina organizatorului acestui referendum, adică Primăria Capitalei, primarul general, să solicite tipărirea, să aprovizioneze cu hârtie, toate etapele care se fac, pentru ca, până cel mai târziu pe 22 noiembrie, buletinele de vot să fie tipărite şi să fie distribuite la primarii de sector, pentru că aceştia, la rândul lor, să le distribuie în ziua de 23 către secţiile de votare din municipiul Bucureşti”, a explicat Greblă.
Şeful AEP a menţionat că prin legea promulgată săptămâna trecută, sunt modificate 5 articole la care, unde se scria ceva despre oricând referendumul naţional, s-a adăugat sau local, ca să poată să fie organizate pe aceeaşi infrastructură electorală, ca şi alegerile pentru preşedinte în cazul de faţă.
”Sigur că, pe municipalitate, acest lucru, folosirea infrastructurii electorale, adică secţii de votare, secţii, birourile electorale de sector, biroul electoral central, practic nu costă nimic pe organizatorul referendumului, însă sarcina de a tipări buletinele de vot, de a le distribui către sectoare, de a plăti la sectoare confecţionarea celor trei urne de vot aparţine primariei generale”, a explicat Greblă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.