Vicepremierul Sorin Grindeanu a participat, marţi, în judeţul Călăraşi, la o conferinţă de presă unde l-a avut alături, printre alţii, pe secretarul de stat Sorin Vrăjitoru care pe tot parcursul evenimentului nu a purtat masca sanitară de protecţie, ignorând legislaţia în vigoare. Întrebat, la finalul conferinţei, de ce nu respectă legea, Vrăjitoru, fost parlamentar, a tăcut, iar Grindeanu a răspuns, făcând cu ochiul, că subalternul său ar trebui amendat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: ”În data de 11.01.2021 IJJ Călăraşi l-a sancţionat pe secretarul de stat Sorin Marian Vrăjitoru cu suma de 500 de lei pentru nepurtarea măştii de protecţie împotriva Covid conform legislaţiei în vigoare”, a transmis, marţi, CNAIR, într-un comunicat de presă. 

Sursa citată a prcizat că secretarul de sat nu a avut obiecţii.

”Organul constatator a notat că nu au fost obiecţii în întocmirea procesului verbal cu numărul 1617599 şi seria JO”, a mai transmis CNAIR. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Proaspăt secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului Sorin Grindeanu, Sorin Marian Vrăjitoru a participat, marţi, la o conferină de presă în judeţul Călăraşi.  

De la începutul conferinţei, Sorin Vrăjitoru a apărut în faţa jurnaliştilor, alături de Grindeanu, fără a purta masca sanitară de protecţia.  

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Întrebat la finalul conferinţei de presă de ce nu poartă masca, aşa cum prevede legea, având în vedere că evenimentul s-a desfăşurat într-un spaţiu închis, iar toţi ceilalţi participanţi se conformează, Sorinel Vrăjitoru nu a răspuns.  

În schimb, viceprim-ministrul a reacţionat la întrebare.  

”Eu zic să fie amendat”, a spus Grindeanu, făcând cu ochiul.  

Sorinel Vrăjitoru a fost numit în 4 ianuarie secretar de stat din aparatul propriu al viceprim-ministrului prin decizie a premierului Nicolae Ciucă. Acesta a publicat pe Facebook decizia. Sorinel Vrăjitoru a fost deputat între 2017 şi 2020 din partea PSD. 

Şi ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a purtat masca de culoare neagră care părea a fi una textilă, duminică, la Constanţa, la ceremonia de sosire dintr-o misiune internaţională a unei nave militare. El a explicat ulterior că masca este compusă dintr-o mască standard de tip chirurgical, peste care a fost aplicat un strat textil. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.