UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul
UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că, după părerea sa, nu ar fi nevoie de legislaţie suplimentară ca Iohannis să poată candida dacă îşi doreşte acest lucru şi a menţionat că social-democraţii vor lua, luni, o decizie în legătură cu iniţiativa liberală. PNL a sesizat Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul care permite candidatura preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare. Sesizarea a fost făcută ca urmare a opiniei formulate de Consiliul Legislativ în legătură cu amendamentul propus de liberali la Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Anunţul vine în contextul şedinţei social-democraţilor, dar şi pe fondul informaţiilor conform cărora este posibilă o decizie împotriva proiectului liberal.
Liberalii au nevoie de majoritate pentru a trece proiectul de lege, în regim de urgenţă, prin Parlament, pentru ca prevederile sale să se aplice la alegerile parlamentare din acest an.
Astfel, votul celor de la PSD este important pentru ca propunerea legislativă să fie votată în cele două Camere ale Parlamentului. Luni, proiectul urmează să intre în dezbaterea comisiei juridice din Senat.
Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte luni, de la ora 11:00, în format fizic şi on-line, la sediul central. Social-democraţii vor analiza dacă vor susţine, în Parlament, demersul liberalilor de a-i da posibilitatea preşedintelui României, Klaus Iohannis, să candideze la alegerile parlamentare, ca independent, pe lista unui partid. Şeful statului este la momentul alegerilor, pe 1 decembrie, încă în funcţie.
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că în opinia sa nu este nevoie de o modificare legislativă pentru ca preşedintele să candideze.
”La prima vedere, după observaţiile de la Consiliul Legislativ, părerea mea, dar repet aştept şi expertiza colegilor, este că nu este nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte dacă îşi doreşte să candideze, să candideze.Cred că sunt mai mult lucruri tehnice prin strângerea semnăturilor doar pentru dânsul fiind independent pe acele liste”, a spus preşedintele PSD.
Marcel Ciolacu susţine că liberalii ar fi trebuit să aprofundeze mai mult acest subiect sau să se consulte cu mai mulţi specialişti.
”Îmi pare rău de colegii de coaliţie, poate ar fi trebuit să aprofundeze mai mult sau să se sfătuiască să iasă din cercul propriu, să se sfătuiască cu mai mulţi specialişti. Dacă concluzia specialiştilor va fi aceeaşi cu observaţiile Consiliului Legislativ, vom lua o decizie. Dacă nu, vom lua altă decizie. Acest lucru o să-l facem luni”, a mai declarat preşedintele PSD.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, întrebat despre opinia exprimată de Marcel Ciolacu potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis ar putea candida ca independent pe listele PNL, cu condiţia depunerii unor semnături de susţinere a candidaturii sale, că nu are cunoştinţe juridice, dar va discuta cu specialiştii în domeniu.
”Din ce ştiu în momentul de faţă, nu cred că se ieşea cu un astfel de demers dacă exista această posibilitate, dar o să verificăm”, a declarat Ciucă.
Liderii grupurilor PNL de la Camera Deputaţilor şi Senat - Gabriel Andronache şi Daniel Fenechiu - au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art. 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, care are un articol unic şi introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: ”Preşedintele României, în functie la data alegerii Camerei Deputaţilor, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În cazul in care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat ca, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi aceea de preşedinte”.
Propunerea creează premisele candidaturii lui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.
Consiliul Legislativ a avizat cu observaţii propunerea PNL, apreciind însă că ”preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau de deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”.
Consiliul Economnic şi Social (CES) a dat aviz nefavorabil propunerii PNL.”Independenţa Preşedintelui, reclamată de Constituţie, este pusă sub semnul întrebării odată cu asocierea cu un partid politic, chiar dacă acesta rămâne independent pe listele acestui partid”, este unul dintre argumentele CES, care invocă şi ”nevoia de credibilitate şi stabilitate sporită” a legislaţiei electorale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.