Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi la Bruxelles, cu premierul polonez Donald Tusk în marja reuniunii Consiliului European, iar cei doi au purtat discuţii despre cooperarea politică şi economică.
UPDATE - Cu prilejul întrevederii cu premierul polonez, preşedintele Iohannis a adresat noului prim-ministru polonez felicitări pentru realegerea în funcţie şi preluarea mandatului, i-a urat succes în atingerea tuturor obiectivelor vizate şi l-a asigurat de cooperarea deplină a României pentru toate obiectivele de interes comun cu Polonia, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Sursa citată mai spune că cei doi lideri au fost de acord cu privire la importanţa aprofundării în continuare a Parteneriatului Strategic foarte bun şi substanţial dintre România şi Polonia şi au trecut în revistă priorităţile de pe agenda bilaterală şi proiectele majore din cadrul Parteneriatului Strategic, în contextul în care în 2024 se vor aniversa 105 ani de la stabilirea relaţiilor bilaterale şi va fi marcată pentru prima dată de la instituire Ziua Solidarităţii Româno-Poloneze, pe 3 martie.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Donald Tusk au agreat şi intensificarea eforturilor pentru dezvoltarea relaţiilor economice, Polonia fiind cel de-al cincilea partener comercial al României, cu un total al schimburilor de peste 5,2 miliarde de euro pentru prima jumătate a anului curent.
Cei doi lideri au salutat cooperarea excelentă dintre cele două ţări la nivelul NATO şi au analizat priorităţile de pe agenda Aliată, cu accent pe măsurile de reasigurare de pe Flancul Estic al Alianţei, fiind agreată o coordonare sporită, inclusiv în pregătirea Summitului aliat de la Washington de anul viitor.
De asemenea, accentul a fost pus pe aprofundarea cooperării şi coordonării dintre România şi Polonia la nivelul Uniunii Europene, având în vedere obiectivele comune de întărire a Uniunii, de promovare a unităţii, rezilienţei şi coeziunii, în interesul cetăţenilor celor două state. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Donald Tusk au avut un schimb de opinii pe temele de actualitate de pe agenda prezentului Consiliu European, precum extinderea UE, sprijinul pentru Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu şi negocierea noului Cadru Financiar Multianual, fiind agreată o coordonare apropiată între cele două ţări. Totodată, Preşedintele României şi Premierul Poloniei au exprimat susţinerea puternică pentru luarea unei decizii pentru începerea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.
Preşedintele Klaus Iohannis şi prim-ministrul Donald Tusk au discutat şi despre continuarea foarte bunei cooperări dintre România şi Polonia, în calitate de Parteneri Strategici şi cele mai mari state din Europa Centrală şi de Est, la nivel regional, inclusiv în cadrul formatelor regionale relevante, precum Bucureşti 9 şi Iniţiativa celor Trei Mări.
ŞTIREA INIŢIALĂ - „Foarte bucuros de întâlnirea cu prim-ministrul Donald Tusk şi de a-i ura bun venit înapoi la Consiliul European. Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a aprofunda Parteneriatul Strategic puternic şi vibrant între România şi Polonia, pentru a consolida în continuare Uniunea Europeană, pentru a consolida flancul estic al NATO şi pentru a sprijini Ucraina şi Moldova”, a scris Klaus Iohannis, joi pe reţeaua X.
Preşedintele Klaus Iohannis află la Bruxelles, pentru a participa la reuniunea Consiliului European.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.