Premierul Ludovic Orban a fost, joi, la Comisia juridică din Senat, unde le-a transmis punctul său de vedere senatorilor şi le-a cerut să adopte legea, necesară pentru a putea ţine pandemia sub control. ”Sper că în urma dezbaterilor extrem de lungi au fost soluţionate, să zic, toate punctele divergente şi am încredere că în cursul zilei de astăzi va fi aprobată legea de plenul Senatului”, a afirmat premierul.
Premierul Ludovic Orban, care-şi anunţase prezenţa la şedinţa de plen a Senatului unde urma să fie adoptată legea privind carantina şi izolarea, s-a dus, joi, la Comisia juridică din Senat unde continuă dezbaterile.
”Le-am transmis mesajul pe care am vrut să îl transmit şi anume că e foarte important ca acestă lege să fie adoptată. Sper că în urma dezbaterilor extrem de lungi au fost soluţionate, să zic, toate punctele divergente şi a încredere că în cursul zilei de astăzi va fi aprobată legea de plenul Senatului, urmând să curgă termenul de sesizare şi ulterior să fie promulgată de preşedinte”, a afirmat premierul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a precizat că mai sunt puncte divergente, dar este important ca autorităţile să aibă un instrument pentru a lua măsuri de limitare a pandemiei.
„Forma din acest moment, totuşi, ne permite să acţionăm eficient împotriva răspândirii virusului şi pentru a apăra sănătatea românilor. Am încredere că în cursul zilei de azi vom avea legea care să ne permită să luăm cele mai bune decizii pentru reducerea răspândirii pandemiei”, a mai spus Orban.
El a adăugat că, în opinia sa, „există oameni sănătoşi şi oameni bolnavi”, iar faptul că nu prezinţi simptome nu înseamnă că nu poţi transmite boala.
„Cu siguranţă că ei, până la o nouă testare, adică să fie diagnosticaţi negativ, normal că sunt trataţi. Iar asta cu asimptomatici, mai mult sau mai puţin simptomatici. Din punctul meu de vedere există două categorii de oameni – sănătoşi bolnavi. Faptul că nu prezintă simptome nu înseamnă că nu au boala. Există oameni care au virusul şi nu prezintă simptome şi îi pot îmbolnăvi pe alţii”, a explicat Ludovic Orban.
Chestionat dacă vor mai fi controale pentru cei care nu respectă carantina sau izolarea, premierul a răspuns: „Sigur că da. Chiar i-am solicitat ministrului de Interne să verifice. Sigur nu a mai putut dispune măsurile de sancţionare, în cazul în care nu respectau condiţiile de izolare”
Acesta a mai afirmat că ar trebui să respectăm măsurile de protecţie, precum purtarea măştii şi distanţarea socială, măcar în această perioadă, chiar dacă „suntem un popor cald, un popor latin”.
Şeful Guvernului a precizat că i-a explicat preşedintelui Senatului că nu va mai putea participa la şedinţa de plen, întrucât este programată şedinţa de Guvern.
Comisia juridică nu a adoptat încă raportul în legătură cu legea privind crantina şi izolarea, aşa că şedinţa Senatului programată iniţial pentru ora 12.00 a fost amânată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.