Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat că 18 membri ai Birourilor Permante Reunite au fost prezenţi la şedinţa pe tema moţiunii de cenzură, din care 9 au votat "pentru", 7 "împotrivă" şi 2 parlamentari au fost prezenţi şi nu au votat: Ovidiu Ganţ şi el. "Propunerea nu a fost adoptată", a punctat Orban. El a explicat de ce nu a votat. "Nu voi putea niciodată să votez, chiar dacă am un interes politic de moment, o propunere care iese din cadrul constituţional", a susţinut el. Orban a adăugat că va mai convoca o reuniune a BPR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Rezultatul votului e următorul: au fost 18 membri ai Birourilor Permante prezenţi, «pentru» au votat 9 membri, 7 «împotrivă» şi 2 parlamentari au fost prezenţi şi nu au votat: Ovidiu Ganţ şi eu. Propunerea nu a fost adoptată. Se ştie că votul în Parlament, se adoptă o propunere, o lege cu votul a jumătate plus unu din cei prezenţi. Nu s-a întrunit majoritatea celor prezenţi. Propunerea nu a trecut. După ce nu a fost adoptată propunerea alţi colegi din PNL au plecat din sala de şedinţă, am rămas fără cvorum şi nu am discutat punctul 3, prezentarea în Birourile permanente reunite a moţiunii de cenzură", a afirmat Orban.
 
El a dat explicaţii legate de votul său.
 
"Conform Constituţiei şi Regulamentului, e clară procedura privind moţiunea de cenzură. Nu pot accepta o propunere care nu are o bază constituţională şi legală, care propune o verificare de două săptămâni prin verificări efectuate de Comisia de statut care nu are nicio competenţă de verificare a validităţii semnăturilor", a declarat Orban.
 
El a adăugat că liderul grupurilor parlamentare care au depus moţiunea au afirmat că acolo unde semnături au fost scanate există semnătura olografă pentru fiecare dintre parlamentarii care au semnat moţiunea.
 
"A existat o propunere formulată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Cristina Prună (...) care a arătat clar că Birourile Permanentate Reunite dacă considerau că există dubii privind valididatatea semnăturilor, aceste dubii puteau fi înlăturate fără niciun fel de problemă. Prună a propus ca parlamentarii care au semnat să confirme faptul că au semnat moţiunea. Se putea verifica într-o oră dacă există numărul minim de semnături necesare pentru o moţiune de cenzură constituţională. Nici acest lucru nu a fost luat în seamă", a completat Orban.
 
El a susţinut că nu putea fi de acord să voteze o procedură care nu are o bază constituiţională şi care încalcă Constituţia şi regulamentul.
 
"Semnarea unei moţiuni e un act de voinţă individuală. Doar persoana care a semnat poate contesta validiatatea semnăturii sau o poate retrage. (...) Niciunul din semnatari nu a anunţat că îşi retrage semnătura. Constituţia, legea, regulamentul este foarte clar, majoritarea conjuncturală sau parlamentară nu are dreptul să cenzureze depunerea unei moţiuni de cenzură şi nici să încalce termenele constituţionale şi regulamentare. Deşi ar fi trebuit să votez împotriva propunerii, nu am votat împotrivă şi am preferat să fiu prezent şi să nu votez dintr-un  considerent politic: sunt preşedinte Camerei Deputaţilor, am ajuns susţinut de PNL şi nu am putut vota împotriva unei propuneri formualte de liderului de grup de la Senat, colegul meu de partid. Eu sunt Ludovic Orban şi pentru mine un interes politic de moment nu mă poate determina să mă situez în afara Constituţiei şi în afara legilor ţării. Parlamentul reprezintă fiecare cetăţean, trebuie să fie un model de respectare a Constituţiei şi a legilor. Nu voi putea niciodată să votez, chiar dacă am un interes politic de moment, o propunere care iese din cadrul constituţional şi care are darul de a pune sub semnnul întrebării drepturl oricărui parlamentar (...) de a putea cenzura activitatea Guvernului", a arătat el.
 
"Nu am girat nicio semnătură falsă, dimpotrivă, eram total deschis ca la punctul prezentarea moţiunii de cenzură în Birourile Permanente Reunite să discutăm despre semnături. Mai mult decât atât, atâta timp cât a existat din partea liderilor grupurilor parlamentare iniţiatoare ale moţiunii de cenzură declaraţia că semnăturile care sunt depuse online există semnăturile olografe de confirmare, disponibilitatea de verificare fie prin prezenţă fizică a fiecărui parlamentar semnatar sau prin telefon, era posibilitatea şi cel mai probabil aş fi apelat la această procedură de verificare, pentru a elimina orice dubiu. N-am ajuns la punctul moţiunii de cenzură"
 
El a subliniat că, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, va mai convoca o reuniune a BPR, apoi va comunica Guvernului, "indiferent dacă va fi sau nu cvorum".
 
"Mă voi consulta cu colegii din Birourile Permanente pentru a convoca la o oră potrivită astfel încât să putem să avem cvorum şi să putem derula procedurile", a explicat Orban.
 
El a arătat, răspunzând unei întrebări, că moţiunea trebuie citită în cinci zile de depunerea ei.
 
"Conform regulamentului şedinţelor comune, se prevede că am obligaţia de a prezenta BPR moţiunea şi ulterior să informez Guvernul. Deci dacă nu se întrunesc statutar BPR pentru a prezenta moţiunea şi a stabili calendarul moţiunii, voi informa Guvernul, deci voi îndeplini atributul constituţional pe care nu l-am îndeplinit până acuma pentru că am respectat regulamentul şedinţelor comune. Aici este interpretabil. În Regulament scrie din momentul depunerii, iar în Constituţie moţiunea se dezbate şi se votează la trei zile de la citirea în plen", a conchis Orban.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.