PNL-USR PLUS-UDMR au convenit asupra unei formule cu un Guvern condus de Florin Cîţu, cu doi vicepremieri, de la UDMR şi USR PLUS, Viitorul Guvern ar urma să aibă 18 ministere. Preşedinţia Camerei ar urma să revină lui Ludovic Orban, iar Anca Dragu (USR-PLUS) ar urma şă ia şefia Senatului. Au fost repartizate opt ministere pentru PNL, alte şapte portofolii ar urma să revină USR PLUS, iar UDMR ar urma să deţină trei ministere. Liberalii posibil să piardă portofoliile Justiţie, Transporturi şi Economie în favoarea USR-PLUS, susţin surse politice. Negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare au continuat vineri, la Vila Lac, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan dând asigurări că azi se va vedea fum alb, ceea ce indică perspectiva unui succes al discuţiilor, La rândul său, liderul USR Dan Barna a declarat în glumă la sosire că are rumeguşul în portbagaj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Nemulţumiri în PNL privind negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Unii liberali consideră că Orban ţine la şefia Camerei şi promite partenerilor prea multe ministere - surse

UPDATE - Este posibil ca PNL să aibă următoarele ministere: Finanţe, Fonduri Europene, Dezvoltare, Interne, Apărare, Externe, Educaţie, Cultură.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

USR-PLUS ar putea avea următoarele portofolii: Justiţie, Transporturi, Sănătate, Muncă, Comunicaţii, Mediu de Afaceri şi Turism şi posibil Economia.

UDMR e posibil să aibă: Agricultură, Mediu, Tineret şi Sport.

UPDATE - Cele trei formaţiuni politice au discutat o formulă de Guvern condusă de Florin Cîțu, cu 18 ministere şi 2 vicepremieri, Dan Barna și Kelemen Hunor, iar Ludovic Orban să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor, sustin surse politice pentru News.ro.

Liderul USR Dan Barna nu vrea doar postul de vicepremier, ci şi pe cel de ministru al Dezvoltării, ministerul având controlul banilor din PNDL pentru primari şi sefii de consilii judeţene. În plus, USR PLUS doreşte şi  Ministerul de Finanţe, pe care ar urma sa-l conducă deputatul Claudiu Năsui.

Liderul PNL Ludovic Orban ar fi dispus sa cedeze cele două ministere pentru a primi şefia Camerei Deputaţilor, ceea ce îi nemulţumeşte pe unii liberali, susţin sursele citate.
Şefia Senatului ar putea reveni USR-PLUS, respectiv Ancăi Dragu, fost ministru de Finanţe în Cabinetul Cioloş.
 
Formaţiunea maghiara ar vrea un minister cu greutate  - Agricultura sau Comuncaţiile,  pentru a ceda Senatul. 

UPDATE - Surse politice afirmă că PNL revendică Apărarea, Externele, Internele, Justiţia, Dezvoltarea, Transporturilor, Fondurile UE şi Finanţele.

La rândul său, USR PLUS ar urma să deţină portofoliile Sănătăţii, Educaţiei, Culturii, Energiei/ Economiei, Muncii, Mediului plus încă un minister.

USR PLUS vrea şi Justiţia sau Finanţele, însă PNL nu pare dispus să renunţe la vreunul dintre ele.

UDMR ar urma să aibă ministerele Agriculturii, Comunicaţiilor şii Tineretului şi Sportului.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR au reluat vineri negocierile privind împărţirea funcţiilor din Guvern şi de la conducerea Parlamentului, precum şi pe programul de guvernare.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat la sosire: ”Va fi fum alb, azi veţi vedea fum alb. Sută la sută, guvernăm”. el a sugerat astfel că discuţiile, care durează de mai bine de o săptămână vor fi un succes.

Întrebat în legătură cu afirmaţiile liderului liberal, liderul USR Dan Barna a replicat în glumă: ”Eu am venit cu rumeguşul în portbagaj”.

Negocierile, intrate în impas după ce Ludovic Orban a propus ca el să fie premier - soluţie contestată iniţial şi în partid şi neagreată de USR PLUS - au fost reluate joi.

Ludovic Orban, Dan Barna şi Kelemen Hunor au dat o declaraţie comună joi după ce au avut o întâlnire în vederea negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Liderul PNL a spus că cele trei partide au decis să continue discuţiile, liderul USR a precizat că fiecare parte şi-a exprimat mandatul de negocieri şi o anumită flexibilitate, iar liderul UDMR a afirmat că toate soluţiile rămân pe masă din punct de vedere politic. 

„Am decis să continuăm discuţiile pentru formarea unei majorităţi parlamentare care să ducă la învestirea unui Guvern. Nu am stabilit un termen limită. Am stabilit să continuăm discuţiile. Vom comunica rezultatul pe măsură ce se ajunge la înţelegere pe diferite teme. Variantele sunt pe masă”, a declarat Ludovic Orban.

„Practic, fiecare dintre partide şi-a exprimat în momentul de faţă mandatul. Suntem din nou la masa negocierii. Mâine vor continua discuţiile şi pe partea politică. În întâlnirea de astăzi fiecare dintre părţi şi-a exprimat o anume flexibilitate pentru a găsi acel tărâm comun prin care să constituim coaliţia. Suntem disponibili să găsim o soluţie care într-adevăr să facă o coaliţie stabilă”, a spus Barna joi după-amiază.

Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat că toate soluţiile rămân pe masă şi e convins că până la finalul anului acesta vom avea nu Guvern.

„Vom continua aceste discuţii, fiindcă aproape singura soluţie bună pentru România şi sunt convins că, de fapt, este singura soluţie această majoritate formată cu PNL, USR-PLUS şi UDMR. Toate soluţiile rămân pe masă din punct de vedere politic şi vom găsi o echilibrare până la finalizarea negocierilor pe toate palierele - Parlament, Guvern. Sunt convins că, până la sfârşitul anului, vom avea un Guvern funcţional, fiindcă intenţia noastră este să avem o guvernare responsabilă, o guvernare eficientă, corectă şi binele comun să primeze. Restul, totul se poate discuta şi se poate ajunge la o înţelegere. Toate soluţiile rămân pe masă, vom găsi cea mai bună soluţie pentru România”, a adăugat Kelemen Hunor.

Variantele liberalilor sunt: Florin Cîţu premier şi Ludovic Orban preşedinte la Cameră sau Orban premier şi Cîţu preşedinte la Senat. 

Pe de altă parte, USR-PLUS a validat în şedinţele conducerii celor două partide ca în mandatul de negociere să fie două variante şi anume Florin Cîţu să fie premier, PNL să aibă şefia Senatului, iar Dan Barna să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor sau Dacian Cioloş să fie premier, iar PNL să aibă conducerea ambelor Camere ale Parlamentului.

Mai există şi scenariul trei, unul care a fost discutat şi la primele negocieri, respectiv ca funcţiile de premier şi preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului să fie împărţite în mod egal între PNL, USR-PLUS şi UDMR, iar liberalii să aleagă primii ce poziţie doresc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.