Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban îi critică în termeni duri pe foştii săi colegi din partid, despre preşedintele Klaus Iohannis afirmând că „a luat-o razna complet, parcă a uitat că este preşedinte şi se comportă ca un turist străin care se află în România”, iar despre premierul Florin Cîţu apreciind că „nu mai trăieşte în realitatea noastră cotidiană”. Orban apreciază că preşedintele Klaus Iohannis nu îşi va termina mandatul, pentru că va fi suspendat din funcţie de către Parlament. Orban afirmă că una dintre ieşirile din criza politică actuală o reprezintă dizolvarea Parlamentului, care duce către alegeri anticipate, iar a doua soluţie o reprezintă suspendarea preşedintelui, dacă nu va proceda în acest fel. Orban susţine că, în acest ultim scenariu, se va „implica cu toată forţa” în referendumul care ar urma suspendării preşedintelui Klaus Iohannis.
„Trăim în România, o ţară frumoasă cu oameni frumoşi, doar că avem un preşedinte care a luat-o razna complet, care parcă a uitat că este preşedintele României şi se comportă ca un turist străin care se află în România, ignorându-şi complet obligaţiile pe care le are faţă de cetăţenii români şi acţionând împotriva intereselor României, în mod evident”, a afirmat Ludovic Orban duminică seară, la Realitatea Plus.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.