Lista Cabinetului Cioloş şi programul de guvernare au fosti depuse luni la Parlament, conducerile celor două Camere urmând să stabilească data şedinţei în care va fi dat votul de învestitură. Premierul desemnat Dacian Cioloş a precizat, după depunerea documentelor la Parlament, referindu-se la programul de guvernare, că în situaţii execepţionale, e nevoie de măsuri excepţionale. Noul Cabinet include şase miniştri care au făcut parte şi din Guvernul Cîţu În ceea ce priveşte programul de guvernare, USR susţine că Guvernul „va trebui să repună politica publică pe baze ştiinţifice şi raţionale şi să aibă curajul de a sancţiona refuzul de vaccinare şi de a lua toate măsurile ca cei vaccinaţi să revină la o stare normală a lucrurilor” De asemenea, propune patru măsuri „urgente” pentru rezolvarea crizei preţurilor la energie, printre care scăderea TVA, subvenţii pentru CET-uri şi credit fiscal pentru întreprinderi. Programul de guvernare al USR reia principalele promisiuni din campania electorală: alegerea primarilor în două tururi şi desfiinţarea pensiilor speciale. USR vrea şi ca fondurile publice pentru culte să fie alocate după proceduri identice celor utilizate în acordarea de fonduri europene şi susţine audit pentru PNDL 1, PNDL 2, investiţiile realizate în ultimii nouă ani prin Compania Naţională de Investiţii şi cheltuirea fondurilor ANL în perioada 2013-2021.
UPDATE - ”Sperăm că, în ultimul ceas, partidele parlamentare vor da dovadă de responsabilitate şi nu vor mai prelungi criza politică”, a declarat premierul desemnat..
Cioloş a afirmat că este nevoie de oameni care să îşi asume măsurile dificile care urmează.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Conducerea USR a validat duminică după-amiază lista Guvernului şi programul de guvernare
LISTA MINIŞTRILOR CABINETULUI CIOLOŞ
CITEȘTE ȘI USR prezintă miniştrii: Alin Stoica „a gestionat unele dintre cele mai dificile luni ale pandemiei”, iar Ioana Mihăilă „a organizat zeci de concursuri pe bune pentru ocuparea funcţiilor de manageri în spitale” - FOTOPrim ministru - Dacian Cioloş
Ministerul Finanţelor - Dragoş Pîslaru
Ministerul Afacerilor Interne - Alin Stoica
Ministerul Afacerilor Externe - Dan Barna
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - George Căţean
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Mihai Goţiu
Ministerul Justiţiei - Stelian Ion
Ministerul Apărării Naţionale - Nicu Fălcoi
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului - Claudiu Năsui
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Cristian Ghinea
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei - Ionuţ Moşteanu
Ministerul Energiei - Cristina Prună
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Cătălin Drulă
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Oana Ţoiu
Ministerul Sănătăţii - Ioana Mihăilă
Ministerul Culturii - Iulia Popovici
Ministerul Tineretului şi Sportului - Tudor Pop
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - Monica Berescu
Ministerul Educaţiei - Corina Atanasiu
Programul de guvernare poate fi consultat AICI
CITEȘTE ȘI USR susţine audit pentru PNDL 1, PNDL 2, investiţiile realizate în ultimii nouă ani prin Compania Naţională de Investiţii şi cheltuirea fondurilor ANL în perioada 2013-2021CITEȘTE ȘI USR propune ca fondurile publice pentru culte să fie alocate după proceduri identice celor utilizate în acordarea de fonduri europene
CITEȘTE ȘI Programul de guvernare propus de USR reia principalele promisiuni din campania electorală: alegerea primarilor în două tururi şi desfiinţarea pensiilor speciale
CITEȘTE ȘI USR propune patru măsuri „urgente” pentru rezolvarea crizei preţurilor la energie. Printre acestea, scăderea TVA, subvenţii pentru CET-uri şi credit fiscal pentru întreprinderi
CITEȘTE ȘI Program de guvernare USR: Guvernul va trebui să aibă curajul de a sancţiona refuzul de vaccinare / Sancţiuni pentru medicii care răspândesc în spaţiul public mesaje antivaccinare
Conform Constituţiei, programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
CE PREVEDE REGULAMENTUL ACTIVITĂŢILOR COMUNE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR ŞI SENATULUI
Art. 86. - (1) Birourile permanente, în condiţiile art. 15, stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului, luând totodată măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor.
(2) Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.
(3) În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Respectivele avize vor fi depuse la cele două birouri permanente care dispun difuzarea lor deputaţilor şi senatorilor.
(4) Dacă, în urma audierii, un candidat pentru funcţia de ministru a primit aviz nefavorabil, prim-ministrul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială. Dacă prim-ministrul desemnat a nominalizat o altă persoană pentru funcţia de ministru, respectiva persoană va fi audiată conform alineatelor precedente, iar votul pentru acordarea încrederii Guvernului se va da după depunerea unui nou aviz.
Art. 91. - În cazul neacordării votului de încredere pentru formarea Guvernului, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa Preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.