Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în discursul ţinut la şedinţa solemnă a Parlamentului, că Unirea de la 1918 este "expresia efortului colectiv al unei naţiuni de a transforma în realitate visul întregirii". El a evocat eroismul soldaţilor români, viziunea familiei regale, iscusinţa oamenilor politici, implicarea decisivă a elitelor vremii, hotărârea minorităţilor naţionale, dar mai ales contribuţia românilor simpli, care au dus la îndeplinierea obiectivului Unirii. "Marele câştig al acestui an este că românii au spus că vor o Românie proeuropeană, o ţară prosperă cu sisteme publice performante, cu o justiţie independentă şi o clasă politică aflată în slujba cetăţenilor", a mai afirmat Iohannis.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit acestuia, libertatea, egalitatea şi democraţia, principii prevăzute în Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, s-au aflat la temelia noului stat şi au reprezentat şi idealurile pentru care s-a murit în temniţele comuniste şi în Decembrie ’89.
"Orice atac la adresa demnităţii umane şi a statului de drept, necombătut eficient, poate deschide oricând calea unor abuzuri. Pericole există şi vor exista, însă faptul că avem o societate matură şi vigilentă, cetăţeni cu un pronunţat simţ civic, care îşi cunosc drepturile şi care nu ezită să lupte pentru ele, reprezintă o garanţie esenţială pentru viitorul democratic al României", a susţinut şeful statului.
Potrivit lui Iohannis, cei 30 de ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie 1989 au fost o tranziţie anevoiasă, însă faptul că astăzi România este stat membru al Uniunii Europene şi al NATO şi are un parteneriat strategic solid cu Statele Unite ale Americii dovedeşte, fără echivoc, că fundaţia pe care am construit-o în aceşti ani este solidă şi că avem o democraţie funcţională.
Klaus Iohannis a vorbit şi despre anul electoral "încărcat" pe care îl lăsăm în urmă.
"Deşi ne-am confruntat cu numeroase tensiuni şi conflicte, cu instrumentalizarea politică a unor teme sensibile şi cu încercări de adâncire a faliilor din societate, marele câştig al acestui an este faptul că românii, prin votul lor, au spus clar şi răspicat că vor o Românie pro-europeană, puternic ataşată valorilor democraţiei şi ale statului de drept, o ţară prosperă, cu sisteme publice performante, cu o justiţie independentă, cu o clasă politică aflată în slujba cetăţenilor", a afirmat Iohannis.
Potrivit acestuia, prin alegerile făcute la referendum, la scrutinul european şi la cel prezidenţial, românii au votat "pentru a nu uita cine suntem şi încotro vrem să ne îndreptăm".
"Ce legătură mai puternică cu idealurile istorice pe care le celebrăm în aceste zile decât această reconfirmare fermă a identităţii noastre naţionale! Graţie tuturor acestor răsunătoare victorii ale votului democratic din acest prim an al celui de-al doilea veac de existenţă a ţării noastre, am dovedit, fără putinţă de tăgadă, că românii, în ciuda împrejurărilor dificile, sunt europeni autentici şi împărtăşesc şi îşi asumă aceleaşi valori şi repere ca ceilalţi cetăţeni ai bătrânului nostru continent", a mai spus Iohannis.
"România să devină ţara în care cei plecaţi să îşi dorească să îşi revină", a subliniat el, arătând că este încrezător în "capacitatea noastră ca naţiune de a face lucruri să funcţioneze".
"Noi suntem artizanii României viitoare. Împreună să facem România normală, ţara puternică pe care au visat-o înaintaşii, societatea democratică la care au sperat cei care şi-au dat viaţa pentru libertate în urmă cu 30 de ani, o singură ţară, prosperă, a tuturor, aşa cum şi-o doresc tinerii noştri! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!", a mai spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.