Primarul Capitalei Gabriela Firea a declarat dumincă, la Antena 3, că premierul Ludovic Orban a declanşat Jihadul împotriva sa, că spune în diverse întâlniri că nu poate fi schimbată decât dacă i se fac dosare. Ea răspunde acuzaţiilor premierului referitoare la situaţia furnizării apei calde şi căldurii în Capitală că ţevile RADET nu se repară nici cu whisky, nici cântându-le la mandolină. Ea susţine că Orban nu a evoluat de pe vremea când era viceprimar şi când biroul său era precum „un bar de negri”. Firea a spus că din punctul ei de vedere,”Orban este egal cu Dragnea”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Firea afirmă că era la slujba de duminică în momentul în care telefonul ”pur şi simplu a explodat” din cauza apelurilor jurnaliştilor care voiau să îi ceară să comenteze declaraţiile lui Orban la adresa sa.

În opinia primarului general, Orban a declanşat Jihadul împotriva ei, spunând că unicul obiectiv al liderului liberal este să o schimbe din funcţie şi că acesta promite funcţii şi poziţii înalte celor care o atacă.

De asemenea, Firea a susţinut că Ludovic Orban se întâlneşte cu tot felul de persoane, cărora le transmite că ea nu poate fi schimbată decât dacă i se vor face dosare. Gabriela Firea a mai afirmat că Orban încearcă să  racoleze oameni din echipa ei, să racoleze oameni din CGMB, sa mituiască parte a presei să scrie lucrurui neadevărate la adresa sa.

”Îmi spun şi mie colegi, prieteni, cunoscuţi că domnul Orban a declanat jihadul împotriva mea şi le-a spus absolut tuturor că dacă vor să se remarce, dacă vor să obţină funcţii şi poziţii înalte, trebuie să mă atace pe mine. Se întâlneşte cu tot felul de persoane, mai mult sau mai puţin oficiale şi ortodoxe aceste întâlniri, unele care nu ar trebui să aibă loc, spunând că în sondaje arată că eu nu pot să fiu schimbată decât dacă mi se vor face dosare, dacă mă bagă la puşcărie. Discută cu tot felul de jurnalişti de investigaţii să scormonească, să  inventeze ceva în legătură cu mine, doar - doar vor schimba opţiunea bucureştenilor de la Primăria Capitalei. Încearcă să racoleze oameni din echipa mea, încearcă să  schimbe majoritatea din Consiliul General, încearcă să mituiască parte a presei pentru a scrie lucruri neadevărate despre mine. Dacă vedeţi, sunt site-uri care spun lucruri care nu s-au întâmplat niciodată la primărie şi pe care eu nu le-am făcut, dar se scriu acele lucruri, noi dăm drept la replică, dreptyl la replică ori nu se publică, ori se publică foarte târziu şi foarte mic”,a susţinut Firea.
Ea a spus că era la slujba de duminică dimineaţă şi telefonul pur şi simplu a explodat, mulţi ziarişti solicitându-i o reacţie, în legătură cu ”ceea ce afirma duminică dimineaţă, ca un bun creştin, în loc să se afle la biserică, domnul Orban”.

Primarul Capitalei afirmă că actualul premier nu a evoluat din perioada în care era viceprimar şi nu a făcut nimic, spunând că în acea perioadă biroul acestuia era ca ”un  bar de negri”.

”În ceea ce priveşte administraţia, dovedeşte foarte clar că nu a evoluat absolut deloc de când era viceprimar al Capitalei şi îmi spun colegii din primărie că nu făcea altceva decât să stea în birou, biroul care era ca un bar de negri, numai cu băutură, numai cu ţigări, numai cu persoane care mai de care mai pestilenţiale şi văd că nu a făcut niciun efort care să depăşească acel nivel”, consideră primarul general.

Referitor la acuzaţiile potrivit cărora situaţia în domeniul furnizării energiei termice în Capitală este ”extrem de critică”, Firea i-a transmis premierului că  ţevile RADET nu se repară nici cu whisky, nici cântându-le la mandolină. Ea a amintit că l-a invitat pe Ludovic Orban la discuţii pe proiecte, dar că acesta nu vine, ”pentru că nu ştie şi e un neprofesionist”.

”Îi transmit domnului Orban că RADET-ul a fost condus 15 ani de zile de membri în consiliile de administraţie şi directori al PNL, principalele Direcţii din primărie, Direcţia de Investiţii, Direcţia Economică, Direcţia Infrastructură, 15 - 17 ani au fost conduse de membri PNL şi şi acum sunt membri PNL. Ţevile RADET nu se repară, din păcate, nici cu whisky şi nici dacă le cântăm la mandolină. Prin urmare, dacă doreşte să avem un dialog constructiv pe teme de administraţie, eu l-am mai invitat şi în campania electorală la o emisiune, la o dezbatere. oricând eu sunt dispusă să discut cu domnul Orban concret, pe legislaţie, pe atribuţii, pe domenii de activitate, pe proiecte şi vă spun sigur că domnul Orban nu vine la o astfel de dezbatere pentru că nu cunoaşte, nu ştie şi este un neprofesionist, aşa  cum ne dovedeşte în fiecare zi”,a subliniat Firea.

În legătură cu prelungirea Ghencea - proiet pentur care Ludovic Orban a acuzat-o că nu a făcut nimic - ea a susţinut că este singurul primar general care a început acest obiectiv de investiţii.

”Noi am început să lucrăm, da, cu o companie, cu o companie municipală din cele pe care le-am înfiinţat şi care îi stau în gât domnului Orban pentru că dumnealui prefera ca bugetul Capitalei să fie pur şi simplu sufocat de rechinii aşa- zişi de dreapta, de căpuşele peneliste care pur şi simplu au înglodat în datorii bugetul Capitalei. Mai spune domnul Orban ”Cine seamănă vânt, culege furtună”. Să înţeleg că eu când mă luptam cu domnul Dragnea, care a tăiat din motive politice bugetul Capitalei, domnul Orban suferea? Era  de partea domnului Dragnea? Înţeleg că îi pare rău că eu am avut polemici politice cu domnul Dragnea şi acum spune domnul Orban cine seamănă vânt, culege furtună? Adică dacă m-am certat cu domnul Dragnea care mi-a  amputat  bugetul Capitalei, uite ce culeg eu acum că nu îmi dă nici Orban. Din punctul meu de vedere, Orban este egal cu Dragnea. Asta este concluzia politică pe care pot să o trag, alături de cea prin care domnul Orban s-a dus în exteriorul ţării şi a spus că a făcut tot ceea ce depinde  de el şi lucruri corecte şi incorecte, a trântit un guvern, a dat un guvern jos ca să ce? Nu ca să le fie mai bine românilor, ci ca să aducă voturi în plus pentru PPE în Parlamentul European”, a conchis Gabriela Firea.

Premierul Ludovic Orban a criticat-o duminică pe primarul Capitalei Gabriela Firea, afirmând că cine seamănă vânt culege furtună şi că rezultatele mandatului acesteia sunt aproape 0.

”Cine seamănă vânt culege furtună. Dacă azvârli sute de milioane în societăţi ale Primăriei care nu fac nimic, în care nu faci altceva decât să angajezi clientela publică şi plateşti salarii mai mari decat în sectorul privat, nu e de mirare. Dacă stai să analizezi rezultatele mandatului, sunt aproape egale cu 0”, a declarat Orban, care a afirmat că are discuţii ”de la distanţă” cu Gabriela Firea.

El a spus că sunt proiecte care mai degrabă au fost conservate decât să înregistreze progrese. Orban a enumerat proiectul Prelungirea Ghencea, ”proiect care a bătut pasul pe loc” şi care trebuie coordonat cu lucrările care se fac la centura Capitalei, podul de la Ciurel, podul de pe Splaiul Independenşei, patinoarul Flamaropol, Sala Polivalentă.

Şeful Guvernul s-a referit şi la situaţia în domeniul furnizării energiei termice în Capitală, despre care a afirmat că este ”extrem de critică”.

”Facem tot ce ţine de noi pentru a furniza energie termincă pentru bucureşteni”, a dat asigurări Ludovic Orban.

El a mai spus, cu ocazia instalării prefectului de Ilfov, că ”Administraţia Capitalei joacă în alt film”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.