Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi, de la ora 19:00, la dezbaterea electorală organizată de echipa sa de campanie, la care sunt invitaţi jurnalişti, analişti, politologi şi comentatori politici care vor putea pune între două şi patru întrebări. La eveniment vor participa, în sală, studenţi, dar şi jurnalişti, aceştia neputând interveni, însă, în discuţie. Evenimentul are loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”. Prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă invită presa la ”un dialog deschis”, întâlnirea urmând să aibă loc marţi, cu oră înaintea dezbaterii organizate de contracandidatul său Klaus Iohannis.
UPDATE - Partidul Naţional Liberal anunţă că dezbaterea are loc începând cu orele 19.00, şi că la evenimentul care se va desfăşura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, vor participa: Ramona Avramescu, Clarice Dinu, Moise Guran, Ion M. Ioniţă, Cristian Leonte, Silviu Mănăstire, Cristian Pîrvulescu, Cristina Şincai şi Radu Tudor.
”Dezbaterea reprezintă o premieră pentru România, în contextul alegerilor prezidenţiale, participanţii care vor lua parte la dialog având posibilitatea să abordeze orice teme şi orice subiecte pe care le consideră de interes pentru opinia publică”, transmite PNL.
Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook şi Youtube, iar instituţiile de presă interesate pot prelua semnalul audio/video de la organizatori.
- ”Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi-a manifestat deschiderea de a asigura un spaţiu neutru de desfăşurare a unei dezbateri, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România, pentru buna informare a opiniei publice şi pentru cultura democratică a societăţii româneşti. Având în vedere anunţul public al candidatului PNL de a organiza o dezbatere cu formatori de opinie, reprezentanţi ai mass-media şi politologi şi în urma dialogului cu echipa de campanie a candidatului Klaus IOHANNIS, propunerea SNSPA a fost agreată. Evenimentul va avea loc marţi, 19 noiembrie 2019, într-un spaţiu neutru politic dar, în acelaşi timp, reprezentativ pentru societatea românească, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I”, a anunţat sâmbătă SNSPA.
Instituţia subliniază importanţa comunicării publice oneste, deschise, echilibrate, care să atingă teme esenţiale privind modul în care funcţionează instituţiile politice din România, modul în care s-a derulat mandatul actual al Preşedintelui României, precum şi direcţiile şi priorităţile care pot contribui la viitorul ţării.
Evenimentul va începe la ora 19.00 şi va dura între două şi trei ore.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, la RFI, că dezbaterea va fi organizată după model american, iar între şase şi nouă invitaţi vor putea pune întrebări, "probabil între două şi patru întrebări" de persoană.
El a explicat că "dezbaterea va avea loc la BCU, la Aula Carol I (...)".
"Este o sală mică, din păcate, are doar 215 locuri pe scaune şi două loje, două balcoane mari, care vor fi ocupate de presa acreditată, presă străină şi presă din România (...). Întrebări vor pune între 6, 7, 8, 9 jurnalişti, analişti, formatori de opinie, politologi, care vor fi de la diverse instituţii media, din diverse zone, deci nu vor fi doar oameni care au activat în zona dreptei politice sau a susţinerii societăţii civile din zona dreptei, luptători împotriva OUG 13, împotriva PSD şi aşa mai departe, deci vor fi şi din zona celor care au susţinut guvernele PSD sau instituţii media care de-a lungul timpului au fost extrem de critice cu preşedintele României", a spus europarlamentarul.
Potrivit acestuia, "în sală, în afara a patru consilieri ai domnului preşedinte, vor mai fi opt oameni din staff-ul electoral, deci 12 persoane, iar restul de 202-203 persoane, cât ne permite sala, vor fi studenţi".
El a afirmat că dezbaterea va fi transmisă de mai multe posturi.
"Plus, ne aşteptăm ca de data asta, totuşi, televiziunea naţională să se comporte ca atare şi să preia această dezbatere. Plus foarte multe site-uri de ştiri, conturi de Facebook. Dezbaterea pe care eu am moderat-o în urmă cu cinci ani la Realitatea TV a avut per total o audienţă de 5,5 milioane de telespectatori. Acum ne aşteptăm ca audienţa cu tot cu Facebook să fie undeva la peste şapte milioane de cetăţeni. Fiecare jurnalist, analist, politolog va putea să pună întrebări, probabil între două şi patru întrebări, încă nu ştim exact, pentru că dacă vor fi nouă, trei întrebări de un invitat, plus răspunsurile aferente, care să fie cât mai complete şi complexe şi să dea satisfacţie celui care a pus întrebarea, ne poate duce în două ore, două ore şi jumătate. E greu de crezut că va fi o perioadă mai lungă de atât, pentru că e greu şi pentru cel care trebuie să răspundă la întrebări şi pentru cei care ne urmăresc (...). Nu vom prestabili teme", a precizat el.
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a afirmat, luni seară, referitor la dezbaterea preşedintelui Klaus Iohannis de marţi, că ia în calcul ambele variante. ”Nu o să mă vedeţi pe mine îmbrâncindu-mă”, a spus Dăncilă.
Tot luni seară, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că, dacă s-ar prezenta la sala unde are loc dezbaterea, Viorica Dăncilă arputea, cel mult, să stea în public. Orban crede că ar fi ”penibil” ca Dăncilă să meargă la dezbaterea preşedintelui şi crede că nu o va face.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, săptămâna trecută, că va organiza o dezbatere alături de politologi, formatori de opinie şi jurnalişti.
"Va fi o discuţie deschisă, aşezată, care cu siguranţă va fi pe placul românilor", spune el.
Iohannis a spus că înţelege nevoia şi dorinţa de a avea dezbateri în al doilea tur de scrutin.
Anterior, el a explicat de ce nu acceptă o dezbatere cu Viorica Dăncilă.
"De ce nu accept o dezbatere cu candidata PSD-ului? Doamna Vasilica Viorica Dăncilă, fost prim-ministru dat jos prin moţiune de cenzură, a fost parte activă a tuturor mârlăniilor pesediste, a sprijinit activ încercările de acaparare a justiţiei, a fost foarte activă când a fost vorba să facă zid împreună cu guvernul în jurul unor persoane cu probleme penale. A fost o persoană foarte activă în a guverna, pe scurt, împotriva românilor, doamna Dăncilă este reprezentanta unui partid antidemocratic, nereformat, care a guvernat împotriva românilor", a spus Iohannis.
El a afirmat că Dăncilă se aşteaptă să fie tratată cu mare respect de toată lumea, "ca şi cum până acum ar fi apărat democraţia românească şi pe români".
"Nu accept o dezbatere cu astfel de persoane care reprezintă tot ce este mai rău în politica ultimilor ani din România. Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD-ului din ultimii ani acceptând o dezbatere cu candidatul acestui PSD. Eu îmi doresc România fără PSD în structurile de conducere. Nu are decât PSD-ul să stea în poziţie, dacă vrea să se reformeze dacă nu, treaba lor, în conceptul meu nu este loc pentru un astfel de PSD şi nu este loc pentru dezbatere cu un astfel de candidat", a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.