UPDATE Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA. CCR susţine că preşedintele României şi-a arogat, în mod deschis, o putere discreţionară proprie, inexistentă potrivit Constituţiei

CCR: Preşedintele României, în mod deschis, şi-a arogat o putere discreţionară proprie, inexistentă potrivit Constituţiei, care a anihilat, pe cale de consecinţă, competenţa discreţionară minimală a ministrului justiţiei

Curtea reţine că, potrivit art.109 alin.(1) din Constituţie, „Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia”, iar potrivit art.35 alin.(3) din Legea nr.90/2001, „Miniştrii răspund de întreaga activitate a ministerului în faţa Guvernului, precum şi, în calitate de membri ai Guvernului, în faţa Parlamentului”. "Or, prin locul şi rolul său, derivate din alegerea directă de către popor - ceea ce îi conferă un grad echivalent de legitimitate cu Parlamentul, de asemenea ales direct, Preşedintele României nu poate fi participant la o dezbatere parlamentară, deoarece aceasta ar însemna să îşi angajeze răspunderea politică, ceea ce este contrar poziţiei sale constituţionale, situându-l într-o poziţie similară cu aceea a Guvernului, care, potrivit art.109 alin.(1) din Constituţie, răspunde politic în faţa Parlamentului. Aşadar, rezultă că Preşedintele României nu răspunde politic în faţa Parlamentului (...) Prin urmare, argumentele cuprinse în propunerea de revocare a procurorului din funcţia de conducere, prevăzută de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, precum şi temeinicia acestora se subsumează competenţei discreţionare a ministrului justiţiei, şi nu a Preşedintelui României, generând, astfel, o răspundere politică, în primul rând, a ministrului justiţiei şi, în al doilea rând, a Guvernului în faţa Parlamentului, putând deveni incidente chiar dispoziţiile art.113 şi art.114 din Constituţie, referitoare la votarea unei moţiuni simple sau de cenzură, după caz", se arată în motivarea CCR.

De asemenea, Curtea constată că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, care are valoare consultativă, poate cuprinde consideraţii privind atât temeinicia, cât şi legalitatea propunerii. "Or, atât timp cât competenţa preşedintelui României valorifică numai controlul legalităţii procedurii de revocare, acesta nu poate invoca drept motiv de refuz a propunerii ministrului justiţiei faptul că CSM a constatat că „aspectele sesizate de ministrul justiţiei nu denotă deficienţe în exercitarea atribuţiilor manageriale de către procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie” sau că „în Raportul ministrului justiţiei sunt enumerate generic componentele manageriale, fără o individualizare concretă a resurselor nelegal folosite, a deficienţelor comportamentale, a atribuţiunilor legale neîndeplinite sau a  aptitudinilor manageriale inexistente sau manifestate defectuos”.

"Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori este un reper consultativ pentru ministrul justiţiei atât în privinţa legalităţii, cât şi a temeiniciei propunerii, însă, Preşedintele României, dată fiind competenţa sa, o poate valorifica, tot cu valoare consultativă, numai pe aspecte de legalitate a procedurii", mai arată Curtea. 

CCR mai spune că celelalte critici ale preşedintelui României vizează modul de redactare a documentului, în sensul că acesta este intitulat „Raport privind activitatea managerială de la Direcţia Naţională Anticorupţie”, că în corpul său sunt abordate numai aspecte ce ţin de activitatea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi nu cu privire la activitatea altor procurori cu funcţii de conducere din Direcţia Naţională Anticorupţie, că autorul raportului califică actul în cauză ca fiind o „luare de poziţie” sau că autorul documentului îşi prezintă anumite aspecte din cariera sa profesională chiar în cuprinsul Raportului. "Or, toate aceste critici nu ţin de legalitatea desfăşurării procesului de revocare. Textul legal impune realizarea unei evaluări a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale, fără a stabili titlul pe care documentul trebuie să îl poarte. Atât timp cât documentul este întocmit, astfel cum reţine până la urmă şi Preşedintele României, pentru a susţine propunerea de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sensul art.54 alin.(4) coroborat cu art.51 alin.(2) lit.b) din Legea nr.303/2004, înseamnă că sunt îndeplinite cerinţele de legalitate a propunerii de revocare. De asemenea, având în vedere că a fost solicitat şi obţinut avizul – negativ – al Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, sub forma Hotărârii nr.52/2018, Preşedintele României ar fi trebuit să se pronunţe strict asupra regularităţii procedurii de revocare. Practic, actul trebuie să consfinţească regularitatea sau lipsa de regularitate a procedurii, şi nu oportunitatea sau lipsa de oportunitate a acesteia", mai spune CCR.

Judecătorii constituţionali mai spun că, având în vedere competenţa discreţionară redusă a ministrului Justiţiei în procedura de revocare a procurorilor din funcţiile de conducere, propunerea de revocare trebuie şi, în consecinţă, a fost fundamentată pe argumente juridice, şi nu de oportunitate. "Antitetic, Preşedintele României a dat mai multă consistenţă argumentelor de oportunitate, rezultate din percepţia proprie, şi valorizate ca fiind mai adecvate situaţiei date, sens în care a realizat o comparaţie între cele constatate, pe de o parte, de instituţiile interne abilitate legal şi de cele de la nivel european sau internaţional, iar, pe de altă parte, de ministrul justiţiei (...). Astfel, Preşedintele României, în mod deschis, şi-a arogat o putere discreţionară proprie, inexistentă potrivit Constituţiei, care a anihilat, pe cale de consecinţă, competenţa discreţionară minimală a ministrului justiţiei, ceea ce reprezintă eo ipso o încălcare a prevederilor art.132 alin.(1) din Constituţie", mai spune Curtea Constituţională în motivarea deciziei.

Curtea constată că procedura de revocare iniţiată de ministrul Justiţiei, în condiţiile în care preşedintele României nu a avut nicio obiecţie cu privire la regularitatea acesteia, îndeplineşte criteriile de legalitate, astfel încât "preşedintele României ar fi trebuit să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"Refuzând emiterea acestuia, Curtea urmează a aprecia dacă Preşedintele României a creat un blocaj în privinţa exercitării autorităţii ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor. Se poate susţine, în acest sens, că, arogându-şi un rol contra legem, Preşedintele României a împiedicat realizarea unei competenţe constituţionale proprii a ministrului justiţiei, blocând-o, fără ca textul Constituţiei să îi acorde o asemenea competenţă. Prin urmare, conduita Preşedintelui   României de a nu-şi exercita competenţele potrivit Constituţiei a determinat imposibilitatea ministrului justiţiei să îşi exercite competenţele constituţionale conferite de art.132 alin.(1) din Constituţie. A rezultat, astfel, un blocaj instituţional între cele două autorităţi, care a împiedicat valorizarea şi finalizarea propunerii ministrului justiţiei de revocare potrivit art.132 alin.(1) din Constituţie, în sensul ca aceasta să producă efecte depline în conformitate cu textul constituţional antereferit. În consecinţă, propunerea ministrului justiţiei de revocare a produs numai efecte procedurale, respectiv a fost iniţiată, avizată de către Consiliul Superior al Magistraturii şi transmisă Preşedintelui României, fiindu-i refuzate, însă, efectele substanţiale care rezidă tocmai în textul art.132 alin.(1) din Constituţie. Or, autoritatea ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor impune efecte constituţionale similare în privinţa actului emis în legătură cu cariera procurorului, aspect refuzat, însă, de Preşedintele României, care a ales să nu dea cursul constituţional firesc propunerii ministrului justiţiei, blocând-o şi creând, astfel, o situaţie evidentă de blocaj instituţional între cele două autorităţi. Astfel, se constată împiedicarea ministrului justiţiei de a-şi îndeplini rolul constituţional în legătură cu revocarea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În consecinţă, din analiza adresei Preşedintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a doamnei Laura Codruţa Kövesi, Curtea reţine că Preşedintele României a constatat regularitatea şi legalitatea procedurii de revocare, singurele obiecţii ale acestuia vizând oportunitatea măsurii. În acest context, Curtea constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi", menţionează CCR.

"Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, din adresa Preşedintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Laura Codruţa Kövesi, rezultă, în mod indubitabil, îndeplinirea condiţiilor referitoare la regularitatea şi legalitatea procedurii, sens în care este şi aprecierea Curţii Constituţionale. Prin urmare, Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi", mai spune CCR.

Motivare CCR: Ministrul Justiţiei are plenitudine de competenţă în privinţa autorităţii asupra procurorilor

Ministrul Justiţiei are plenitudine de competenţă în privinţa autorităţii asupra procurorilor, şi nu doar autoritate administrativă, arată Curtea Constituţională în motivarea deciziei potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis trebuie să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA.

CCR arată că, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale ulterioară revizuirii din 2003 a Constituţiei, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice, iar principiul controlului ierarhic este expresia principiului unicităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, o garanţie suplimentară a respectării principiilor legalităţii şi imparţialităţii în desfăşurarea activităţii judiciare”. 

"Totodată, Curtea a reţinut că „procurorii, [...] faţă de care Constituţia stabileşte controlul ierarhic, activitatea lor desfăşurându-se sub autoritatea ministrului justiţiei, nu fac parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, însă, având în vedere strânsa lor legătură cu înfăptuirea actului de justiţie, legiuitorul constituant a ales ca Ministerul Public să nu facă parte din autoritatea executivă, drept care activitatea procurorilor, obiectivizată în instrumentarea fazei de urmărire penală sau a rolului pe care îl joacă în faza judiciară a procesului penal/civil, după caz, nu se află sub control parlamentar, desfăşurarea activităţii acestora fiind realizată sub autoritatea ministrului justiţiei „Ministerul Public a fost instituit, prin art.131 şi 132 din Constituţia României, ca o magistratură componentă a autorităţii judecătoreşti, având rolul de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor” (...) „Având în vedere caracterul bicefal al autorităţii executive, legiuitorul a optat pentru o procedură în privinţa numirii procurorilor în funcţii de conducere în cadrul căreia Guvernul şi Preşedintele să conlucreze. Rolul central în această ecuaţie îl are, însă, ministrul justiţiei, sub autoritatea acestuia funcţionând procurorii constituiţi în parchete.

Judecătorii CCR spun că preşedintele României nu are nicio atribuţie constituţională expresă care să justifice un drept de veto în această materie.

"Prin urmare, dacă legiuitorul organic a ales o asemenea procedură de numire - propunere de numire din partea ministrului justiţiei, aviz al Consiliului Superior al Magistraturii şi numire prin decret prezidenţial -, menţinând un veto prezidenţial limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire în funcţiile de conducere prevăzute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constituţional al ministrului justiţiei în raport cu procurorii, Preşedintelui conferindu-i-se atribuţia de numire în considerarea solemnităţii actului şi a necesităţii existenţei unei conlucrări şi consultări permanente în cadrul executivului bicefal”. Totodată, prin Decizia nr.136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.383 din 4 mai 2018, par.62, Curtea a statuat că „autoritatea pe care ministrul justiţiei o exercită asupra procurorilor nu are nicio legătură cu activitatea judiciară pe care un procuror o desfăşoară în concret, într-o anumită cauză penală, ci vizează activitatea Ministerului Public, în ansamblul său, în exercitarea rolului său de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, mai arată CCR.

Curtea constată că Ministerul Public nu face parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, concepte diferite în esenţa lor şi, deşi nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziţie de independenţă instituţională faţă de aceasta, întrucât textul Constituţiei este foarte clar, activitatea desfăşurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiţiei. Mai mult, astfel cum s-a arătat, în privinţa tezelor elaborării Constituţiei s-a respins expressis verbis un amendament care prevedea caracterul independent al Ministerului Public în cadrul organizării puterii publice, astfel că nu poate fi ignorată şi încălcată voinţa constituantului originar, care nu a dorit conferirea unei astfel de poziţii instituţionale, mai menţionează CCR.

Curtea mai arată că procurorii nu pot invoca o poziţie de independenţă, asemenea judecătorilor, dar şi că autoritatea ministrului justiţiei nu este una administrativă.

"Din contră, acesta are plenitudine de competenţă sub aspectul autorităţii asupra procurorilor. Această plenitudine este limitată doar prin dispoziţiile constituţionale exprese, respectiv cele referitoare la numirea în funcţia de procuror şi la aplicarea sancţiunilor disciplinare [art.134 alin.(1) şi (2) din Constituţie], acestea fiind dispuse de Preşedintele României, respectiv de Consiliul Superior al Magistraturii. Noţiunea de autoritate are o semnificaţie foarte puternică, ea fiind definită drept putere de a da dispoziţii sau de a impune cuiva ascultare, însă, în contextul constituţional dat, acesta se referă la o putere de decizie în privinţa gestionării carierei procurorilor [spre exemplu, potrivit art.69 alin.(1) şi (2) din Legea nr.304/2004, ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori de ministrul justiţiei. Controlul constă în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor", se mai arată în motivarea CCR.

Potrivit CCR, controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate şi a modului de realizare a politicii penale generale a statului. Curtea reţine că activitatea judiciară pe care un procuror o desfăşoară concret, într-o anumită cauză penală, nu are legătură cu autoritatea ministrului justiţiei, acestea fiind două probleme distincte.

Curtea subliniază că actele procurorului în situaţii individuale/ concrete ale activităţii sale judiciare nu sunt supuse niciunui control al ministrului justiţiei, ci procurorului ierarhic superior sau instanţei judecătoreşti competente, după caz, tocmai pentru că autoritatea ministrului justiţiei nu vizează şi se delimitează de această ipoteză.

"Puterea de decizie a ministrului justiţiei, subsumată autorităţii exercitate, a fost eliminată, astfel cum s-a arătat, în privinţa numirii în funcţie şi a constatării şi aplicării sancţiunilor disciplinare, şi pentru a nu fi/ deveni arbitrară, poate fi supusă condiţiilor legii în privinţa celorlalte elemente ale carierei procurorului. În privinţa acestor din urmă situaţii, Curtea subliniază că textele Constituţiei nu elimină autoritatea ministrului justiţiei, ci permit supunerea exercitării acesteia unor condiţii legale. Aşadar, autoritatea ministrului justiţiei poate fi supusă, sub aspectul revocării procurorilor din funcţii de conducere, unor condiţii legale, pentru ca ea în sine să nu se manifeste în mod nemărginit, arbitrar, exclusiv la libera sa apreciere. 95. În acest sens, art.54 alin.(4) raportat la art.51 alin.(2) din Legea nr.303/2004 stabileşte cazurile de revocare. Astfel, în privinţa revocării procurorilor din funcţia de conducere, dispoziţiile art.51 alin.(2) coroborate cu cele ale art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004 au reglementat trei ipoteze distincte, respectiv: a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere; b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale; c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare", spun judecătorii CCR.

Prin urmare, ministrul justiţiei poate propune, numai în aceste trei ipoteze, revocarea din funcţia de conducere a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a prim-adjunctului şi adjunctului acestuia, a procurorului general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a adjuncţilor acestuia, a procurorilor şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a adjuncţilor acestora, mai arată CCR.

"În continuare, Curtea constată că legea instituie un anumit mecanism procedural pentru revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, respectiv: propunerea ministrului justiţiei, avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii şi actul Preşedintelui României. În acest mecanism procedural, se pune problema dacă actul Preşedintelui României reflectă o competenţă legată faţă de propunerea ministrului justiţiei sau, din contră, justifică o competenţă discreţionară, bazată pe criterii de oportunitate, faţă de propunerea formulată. Pentru a răspunde la problema ridicată, Curtea urmează să analizeze raportul existent între art.132 alin.(1) şi art.94 lit.c) din Constituţie. 98. Art.94 lit.c) din Constituţie este un text cu caracter general, de principiu, în sensul că Preşedintele României numeşte în funcţii publice, în condiţiile legii. Cu privire la acest text, Curtea a statuat că „Preşedintele României nu îşi asumă vreo răspundere politică, ci doar juridică în sensul legalităţii desfăşurării procedurii care se finalizează cu decretul de numire” şi că „nu se pune problema vreunei răspunderi politice, ci doar cea vizând legalitatea desfăşurării procedurii de numire în funcţie”. Curtea a mai subliniat că atribuţia Preşedintelui României de a numi în funcţii publice este prevăzută de art.94 lit.c) din Constituţie, text care prevede expres, spre deosebire de celelalte litere ale sale, că numirea în funcţii publice se realizează „în condiţiile prevăzute de lege”. Curtea reiterează cele menţionate la paragraful 65 al prezentei decizii că acest text constituţional, chiar dacă nu prevede şi ipoteza revocării/ eliberării din funcţie, se aplică şi în aceste ipoteze, în virtutea principiului simetriei, cu excepţia cazului în care Constituţia prevede, în mod expres, o altă procedură", mai spune CCR în motivarea deciziei potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis trebuie să o revoce din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi.

CCR: Textul constituţional stabileşte competenţa ministrului Justiţiei în privinţa activităţii procurorilor; preşedintelui i se recunoaşte o putere de verificare a regularităţii procedurii

Curtea Constituţională a României (CCR) arată, în motivarea deciziei privind revocarea Laurei Corduţa Kovesi de la şefia DNA, că ”textul constituţional stabileşte competenţa ministrului Justiţiei în privinţa activităţii procurorilor”, preşedintele având doar rolul de a verifica legalitatea demersului. Totodată, CCR precizează că preşedintele nu poate bloca procedura de numire sau de rezovare decât dacă se constată încălcări ale legislaţiei pe parcursul demersului.

Judecătorii CCR arată, în motivarea publicată joi, că textul constituţional al art.132 alin.(1) ”este unul cu caracter special, care stabileşte competenţa ministrului justiţiei în privinţa activităţii procurorilor”, iar preşedintele nu are ”o putere discreţionară, ci o putere de verificare a regularităţii procedurii”.

”Prin urmare, chiar dacă în şedinţa publică a Curţii Constituţionale din 10 mai 2018 s-a susţinut că autorităţile publice care au o legitimitate politică mai largă dispun şi de o competenţă discreţionară mai mare, în schimb, autorităţile publice care au o legitimitate politică mai mică, cele tehnice sau cele rezultate dintr-un act de numire dispun de o competenţă discreţionară mai limitată, Curtea constată că o atare susţinere nu poate fi acceptată, pentru că, în mod primar, Constituţia şi, în dezvoltarea acesteia, legea sunt cele care stabilesc atribuţiile/ competenţele autorităţilor publice, legitimitatea politică diferită a unei autorităţi publice în raport cu alta neputând justifica o încălcare a atribuţiilor/ competenţelor celeilalte autorităţi publice, prin deplasarea şi preluarea acestora de către o altă autoritate publică aleasă prin vot”, se arată în motivare.

Potrivit documentului, preşedintele, în cazul revocării/ eliberării din funcţie ”se subsumează numai unor condiţii de regularitate strict stabilite de lege, şi nu unei puteri discreţionare proprii de apreciere”.

În ceea ce priveşte numirea în funcţie, CCR apreciază că ”ministrul Justiţiei deţine o largă marjă de apreciere”, având în vedere că sunt condiţii minime care trebuie îndeplinite.

”În aceste condiţii, ca o contrapondere, Preşedintele României îi poate opune un drept de veto limitat în ideea unei conlucrări şi consultări permanente în cadrul executivului bicefal, întemeiată pe dispoziţiile art.1 alin.(5) şi art.80 alin.(2) teza doua din Constituţie, potrivit căruia «Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate», neputând, însă, bloca acea procedură de numire”, se mai arată în document.

Judecătorii afirmă că, dacă refuzul de numire se întemeiază pe aspecte de legalitate, în condiţiile art.94 lit.c) din Constituţie, procedura de numire încetează, ea trebuind a fi reluată.

”Aceeaşi paradigmă constituţională se aplică şi în privinţa procedurii de revocare, în sensul că tot ministrul justiţiei are un rol central şi în cadrul acestei proceduri. Dacă în cazul numirii în funcţia de conducere ministrul justiţiei deţine o marjă largă de apreciere, iar Preşedintele României una limitată, în cazul revocării, ministrul justiţiei are o marjă de apreciere minimă, din moment ce limitările impuse de lege sunt extrem de stricte, şi, în aceste condiţii, Preşedintele României îi poate opune numai dreptul său de a verifica legalitatea propunerii, putând-o refuza doar în cazul în care propunerea nu respectă condiţiile legii, caz în care procedura încetează”, se mai arată în motivarea CCR.

Judecătorii apreciază că niciun text consttuţional nu limitează posibilitatea celor doi de a se consulta.

”Însă, având în vedere că întreaga procedură se desfăşoară în condiţiile în care competenţa discreţionară/ marja de apreciere a ministrului justiţiei - ministru care joacă un rol central în cadrul procedurii - este minimă, competenţa discreţionară/ marja de apreciere a Preşedintelui nu poate fi recunoscută în niciun fel. Prin urmare, Preşedintele României are doar o competenţă legată în cadrul acestei proceduri, limitată la verificarea condiţiilor de legalitate a procedurii”, se mai arată în document.

Judecătorii CCR apreciază că, în caz contrar, şi anume în situaţia în care unei competenţe discreţionare minime i s-ar opune o competenţă discreţionară largă ”ar însemna o alterare a autorităţii ministrului justiţiei şi o modificare, pe cale legală, a unei prevederi constituţionale exprese, în sensul că, în realitate, procurorii şi-ar desfăşura activitatea sub autoritatea Preşedintelui României”.

„De altfel, Curtea reţine că nu se poate susţine teza potrivit căreia două autorităţi publice în cadrul aceleiaşi proceduri în care sunt implicate dispun de competenţe identice”, se mai precizează în textul motivării.

CCR respinge ideea că preşedintele ar putea refuza odată revocarea din funcţie, aşa cum poate refuza odată numirea în funcţie a unui procuror.

”Nu se poate aplica teza din art.77 din Constituţie în sensul că Preşedintele ar putea refuza o singură dată propunerea de revocare, acest principiu general recunoscut şi aplicat extensiv de Curtea Constituţională prin Decizia nr.98 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 22 februarie 2008, putând viza numai situaţia numirilor în funcţie”, se arată în motivare.

CCR respinge, de asemenea, dreptul de apreciere al preşedintelui în materia revocării procurorilor din funcţiile de conducere.

CCR susţine că nu se poate afirma că ”instanţa constituţională şi-ar fi însuşit punctul de vedere al Guvernului, acesta neputând avea caracter general obligatoriu asemenea considerentelor şi soluţiei rezultate din decizia Curţii Constituţionale”.

”Colaborarea loială între autorităţi înseamnă un dialog permanent între acestea, Preşedintelui fiindu-i permis să iniţieze discuţii, să încerce să îl convingă pe ministrul justiţiei să îşi retragă propunerea de revocare, să renunţe la anumite motive de revocare, menţinându-le pe celelalte, dar nu îi este permis să o infirme decât strict pe motive de legalitate. Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că, în răspunsul său, Preşedintele a considerat că argumentele ministrului justiţiei «nu sunt de natură să creeze convingerea cu privire la oportunitatea măsurii propuse», ceea ce înseamnă că acesta a realizat o analiză a argumentelor ministrului justiţiei şi, printr-un act decizional propriu, a determinat soluţia pe care a considerat-o mai adecvată. Or, o competenţă de verificare a legalităţii propunerii de revocare nu echivalează cu şi nu are drept scop analizarea evaluării realizate de ministrul justiţiei”, se mai arată în document.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat din nou, joi, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că nu crede că preşedintele Klaus Iohannis nu va respecta decizia Curţii Constituţionale în privinţa revocării şefei DNA. El a vorbit însă despre sancţiunile pe care le-ar presupune nerespectarea deciziei CCR, vorbind votul alegătorilor, dar şi despre suspendarea din funcţie, la care s-a referit fără să o numească.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că se va pronunţa în privinţa revocării şefei DNA doar după ce va primi motivarea Curţii şi o va citi cu foarte mare atenţie. El a precizat însă că ia în calcul să respecte statul de drept, să îl întărească, să aibă grijă ca procurorii să rămână independenţi, cu respectarea Constituţiei, subliniind că articolul din legea fundamentală care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu poate însemna sub nicio formă în subordinea acestuia. 

”Aşa cum am spus, aştept motivarea Curţii, pe care o vom citi până o înţelegem sau până înţelegem ceva din ea, după care voi comunica ce trebuie făcut sau ce voi face eu mai exact. Însă, la momentul acesta, pot să vă spun două-trei lucruri care ţin evident de această temă”, le-a spus preşedintele jurnaliştilor.

Klaus Iohannis a menţionat că decizia CCR aparent vorbeşte doar despre o chestiune foarte concretă, de revocare sau nerevocare a procurorului-şef DNA.

”În realitate însă sunt mult mai multe teme care apar, care sunt readuse în discuţie şi care merită discutate. Bunăoară, statutul procurorilor. Eu personal sunt convins şi voi acţiona în consecinţă, evident, că procurorii trebuie să fie independenţi, procurorii în niciun caz nu trebuie să fie controlaţi politic, procurorii nu pot fi în subordinea unui politician, fie el şi ministru. În consecinţă, orice am face noi în România ca stat trebuie să se asigure independenţa procurorilor pentru a garanta în definitiv o justiţie independentă”, a subliniat şeful statului.

Preşedintele a precizat că, într-adevăr, în Constituţie este un articol care spune că procurorii funcţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei.

”Eu înţeleg acest lucru în felul următor: ministrul are sau cel puţin ar trebui să aibă o autoritate în domeniu şi să folosească această autoritate pentru a apăra independenţa procurorilor, pentru a-i apăra chiar pe procurori în dezbaterea publică, fiindcă munca procurorilor este extrem de dificilă. Deci, autoritatea ministrului ar trebui să fie orientată spre înlesnirea muncii procurorilor. În absolut niciun caz autoritatea ministrului din articolul din Constituţie nu înseamnă şi nu poate să însemne că procurorii sunt în subordinea ministrului. Deci, oricine şi orice ar spune nu-i poate plasa pe procurori în subordinea unui politician”, a afirmat preşedintele Iohannis.

Întrebat dacă ia în calcul să nu dea curs unei decizii a Curţii Constituţionale, Klaus Iohannis a replicat: ”Eu iau în calcul să respect statul de drept din România, să-l întăresc, să am grijă atâta cât pot să rămână procurorii independenţi, cu respectarea evident a Constituţiei”.