Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că se are în vedere depunerea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în 31 mai. Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, referindu-se la PNRR, că Planul este în etapa de negociere, iar priorităţile pe care le are România trebuie puse în acord cu viziunea Comisiei Europene, pentru a se beneficia de bani. ”Nu văd în acest moment nicio problemă”, a afirmat premierul.
”În discuţia cu preşedintele, cu prim-ministrul, cu domnul Orban şi cu cei doi vicepremieri am convenit ca mâine, în discuţia pe care o să o am cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Vestager, să mergem pe calendar de depunere 31 mai pentru PNRR”, a declarat Cristian Ghinea, după discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ghinea a precizat că proiectele propuse de România nu au fost respinse de către Comisia Europeană, acestea nefiind încă oficial depuse, ci doar discutate cu reprezentanţii CE.
”În afară de faptul că PSD vrea să puncteze la isterie nu este niciun motiv de îngrijorare în acest moment”, a mai declarat Ghinea.
Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că guvernanţii ar trebui să refacă urgent Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
”România riscă să piardă cele 30 de miliarde de euro dacă Barna, Ghinea şi toţi ceilalţi puberi din Guvern mai continuă mult să confunde cerinţele ferme ale Comisiei Europene cu protocoale lor de doi bani de la şedinţele de terapie din coaliţie”, a afirmat liderul PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru luni o şedinţă de lucru pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, la care au participat prim-ministrul Florin Cîţu, cei doi vicepremieri, ministrul Proiectelor Europene şi preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...