Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, a declarat, vineri, că opinia sa este că nici el nici presa, ci doar ANI poate emite un raport care să constate o incompatibilitate. ”Nu am făcut nimic care să imi dea perspectiva că sunt în stare de incompatibilitate”, a afirmat el. Cîrstoiu a adăugat, legat de consultaţiile de la Anemona Med, clinica soţiei sale: ”Mi-am ajutat colegii şi am răspuns şi solicitărilor unor pacienţi care mi-au solicitat expertiza”. Cîrstoiu face vineri o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care sunt aşteptate ci precizări referitoarela prezenţa în cursa electorală, în condiţiile în care luni ar urma să-şi înregistreze oficial candidatura.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - ”Legat de acuzaţiile de incompatibilitate, opinia mea că nici eu, nici presa, ci doar o instituţie poate emite un raport care să constate acest lucru, adică ANI. Nu am făcut nimic care să îmi dea mie perspectiva că sunt într-o stare de incompatibilitate. Am operat şi în alte spitale publice, la solicitarea colegilor mei. Am operat şi în Republica Moldova. Am oferit opiniile mele medicale şi în alte spitale private când mi s-a solicitat acest lucru. Am răspuns oricărui apel telefonic. Mi-am spus opiniile, mi-am ajutat colegii. Nu fac o chirurgie uşoară, fac o chirurgie complicată. Mă ocup de tumori osoase, de cancere osoase, schimbarea protezelor. Nu e un domeniu accesibil oricui. Am făcut orice pentru a-mi ajuta pacienţii şi colegii”, a spus Cîrstoiu.

El a precizat că pacienţii sunt cei care decid unde merg să se trateze.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Legat de consultaţiile de la Anemona Med, mi-am ajutat colegii şi am răspuns şi solicitărilor unor pacienţi care mi-au solicitat expertiza. Rolul meu, de când am terminat facultatea, a fost să tratez oamenii, să le dau o opinie medicală. Dorm liniştit în fiecare seară că mi-am ajutat pacienţii. Pacienţii aleg singuri la ce medic merg, şi aleg în sistemul public şi în spitalul privat”, a adăugat Cîrstoiu.

”Aş vrea să mai spun un lucru, eu am vrut să fac o administraţie publică în Bucureşti mizând pe un sprijin politic stabil în Consiliul General al Capitalei. Nu am vrut niciodată să fac o administraţie politică în Capitală”, a punctat Cîrstoiu.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Conferinţa are loc la 18.30, în faţa Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, al cărui manager este.

Anunţul privind organizarea conferinţei vine după ce liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public,acesta nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei.

Liderul PSD a precizat că în opinia sa, conferinţa de presă trebuia făcută deja şi a anunţat că urmează o discuţie comună împreună cu Nicolae Ciucă şi cu Cătălin Cîrstoiu, cel târziu luni. 

Şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în acest moment, Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL, dar acesta trebuie să clarifice public toate aspectele care ţin de problemele sale personale. La final, va exista o nouă analiză. ”Să putem să mergem mai departe sau să vedem ce decizie se ia”, a afirmat liderul PNL.

Cătălin cîrstoiu a fost anunţat oficial candidat din partea PSD-PNL la Primăria Generală în 20 martie.

Ulterior, Hotnews.ro a publicat documente care arată că medicul Cătălin Cîrstoiu a lucrat şi în toamna lui 2023 ca manager la stat, dar trimitea pacienţii în privat, unde-i consulta la clinica familiei sale. Potrivit Hotnews, Raportul Corpului de Control al Guvernului, care semnala către ANI posibilele situaţii de incompatibilitate şi conflict de interese în cazul managerului SUUB Cătălin Cîrstoiu, a ajuns la agenţie în 2020. Tot Hotnews a prezentat mesaje, documente şi mărturii ale unor pacienţi ai medicului Cîrstoiu care, prin interpuşi, fuseseră direcţionaţi către clinica Anemona, aprţinând soţiei medicului.

Cîrstoiu a respins în numeroase rânduri acuzaţiile. În ultima perioadă, au circulat frecevent informaţii referitoare la retragerea sa din cursa electorală, însă el a negat că ar avea asemenea intenţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.