Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, că România are în cancelarul Germaniei Olaf Scholz un prieten şi un susţinător în aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. Şeful Guvernului a postat, pe reţeaua de socializare X, câteva poze luând prânzul cu oficialul german.
„România are în cancelarul Germaniei un prieten şi un susţinător în aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. Suntem încrezători că împreună cu Germania putem construi o Europă mai puternică, unită şi corectă”, a scris Marcel Ciolacu, sâmbătă pe reţeaua X, fostă Twitter.
De asemenea, premierul a precizat că discuţiile cu Olaf Scholz au fost despre provocările economice, sociale şi geopolitice cu care se confruntă întreaga Europă.
„Un prânz social-democrat între doi prieteni, cu aceleaşi gânduri pentru Europa! Am vorbit cu Olaf Scholz despre provocările economice, sociale şi geopolitice cu care se confruntă întreaga Europă, despre dinamizarea relaţiei noastre bilaterale şi despre aderarea României la spaţiul Schengen. I-am mulţumit pentru sprijinul constant al Germaniei în dorinţa noastră legitimă de a fi parte a acestui spaţiu! A friend in need, is a friend indeed!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Şeful Executivului Marcel Ciolacu a avut anterior, o întrevedere cu premierul Spaniei Pedro Sanchez, sâmbătă dimineaţă la Málaga şi cu omologii din Danemarca, Malta şi cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.