Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, miercuri, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Alin Nica, preşedinte al CJ Timiş, a infracţiunilor de conflict de interese, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi fals în declaraţii. infracţiunile ar fi fost comise când era primar în Dudeştii Noi.
”Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiecu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Nica Alin Adrian a infracţiunilor de conflict de interese, respectiv folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (...) întrucât în exercitarea funcţiei de primar al comunei Dudeştii Noi (mandatul 2016 – 2020), a participat la luarea unor decizii ce au adus un folos patrimonial în valoare de 132.000 lei unei entităţi în cadrul cărui Consiliu deţinea calitatea de membru şi, totodată, a emis pentru aceasta o autorizaţie de construcţie”, a transmis, miercuri, ANI, într-un comunicat de presă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit sursei citate, Alin Nica ”a încheiat un contract civil în baza căruia a fost remunerat cu suma de 6.900 lei, cu o societate comercială cu care Primăria Dudeştii Noi încheiase 15 contracte prin achiziţie directă”.
”Totodată, în calitate de primar a încheiat şi un contract de arendă cu o întreprindere individuală, cu care încheiase un contract de arendare, în calitate de persoană fizică”, a mai precizat ANI.
Instituţia anunţă, de asemenea, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Alin Nica a infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât, ”în declaraţiile de interese depuse în anii 2021 şi 2022 a declarat deţinerea unei calităţi din care demisionase”.
”Totodată, persoana evaluată nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse în anul 2020, venituri în cuantum de 4.636 Lei obţinute în anul 2019 de la o întreprindere individuală”, a mai transmis ANI.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.