Preşedintele Comisiei de control a SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri, la finalul audierii lui Eduard Hellvig, că SRI a făcut sute de informări, inclusiv cu privire la autostrada Comarnic – Braşov, existând posibilitatea să fie chemaţi la audieri fostul premier Victor Ponta, Florian Coldea şi Sebastian Ghiţă.
Întrebat dacă sunt adevărate şi celelalte „acuzaţii” prezentate de Sebastian Ghiţă, potrivit cărora Florian Coldea îi spunea fostului deputat ce autostrăzi trebuie să facă premierul de la vremea respectivă, Victor Ponta, Adrian Ţuţuianu a spus că Eduard Hellvig a fost întrebat şi despre aceste chestiuni.
„Sigur că am întrebat aceste lucruri. Am întrebat şi vizavi de afirmaţiile privind dosarele unor proprietari de trusturi de presă. Ni s-au pus la dispoziţie date din care rezultă că SRI a făcut zeci, sute, din 2000 până astăzi, de informări către persoane care au calitatea de beneficiari legali de informaţii sau a transmis informaţiile necesare către organele de cercetare penală, inclusiv cu privirre la autostrada Comarnic – Braşov”, a răspuns preşedintele Comisiei de control a SRI.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Adrian Ţuţuianu a mai spus că există posibilitatea să fie chemaţi la audieri Victor Ponta, Florian Coldea şi Sebastian Ghiţă, în cazul în care ar fi disponibil.
„De aceea am spus că ne-am propus să analizăm în ce măsură este necesară şi audierea şi altor persoane. Ca să fiu şi mai concret, dacă domnul Ghiţă ar fi aici, cred că ar fi util să fie audiat de Comisia de control parlamentar. Domnul Coldea, am putea ajunge la concluzia, după ce analizăm toate datele, ar putea fi chemat la audiere la Comisia de control parlamentar. Domnul Victor Ponta ar putea fi (audiat – n.r.), pentru că s-a făcut referire la domnia sa legat de mai multe subiecte, chemat la Comisia de control parlamentar”, a completat senatorul PSD.
Sebastian Ghiţă a declarat, într-o înregistrare difuzată de România TV, că ultima întâlnire a sa cu directorul adjunct al SRI, Florian Coldea, a avut loc în februarie 2015, când au discutat despre oportunitatea construirii autostrăzii Comarnic-Braşov. Ghiţă a afirmat că generalul Coldea s-a opus deoarece este prioritară autostrada Piteşti-Sibiu, iar excedentul financiar ar trebui folosit pentru achiziţia de armament.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.