Fostul ministru al Apărării Adrian Ţuţuianu cere Parchetului General să verifice modul în care este finanţată mişcarea #rezist şi DIICOT să vadă dacă aceştia consumă droguri sau fac trafic de droguri. Ţuţuianu a reacţionat şi faţă de evenimentul din weekend, când mai mulţi protestatari au mers după preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, până la locuinţa acestuia, acuzându-l că face politica PSD. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, luni, pe un ton ironic că Parchetul General s-ar putea autosesiza în cazul mişcării #rezist peste 20 de ani, dar deocamdată procurorii sunt ocupaţi să intimideze Jandarmeria. Afirmaţiile lui Dragnea vin după ce Adrian Ţuţuianu a spus că Parchetul General ar trebui să verifice modul în care este finanţată mişcarea #rezist şi dacă membrii acesteia consumă sau fac trafic de droguri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dragnea, după declaraţiile lui Ţuţuianu privind #rezist: Cred că peste vreo 20 de ani, aşa, Parchetul General s-ar putea sesiza, dar acum are altceva de făcut, să intimideze Jandarmeria

„Au apărut foarte multe informaţii despre acest lucru şi cred că peste vreo 20 de ani, aşa, Parchetul General s-ar putea sesiza, dar acum are altceva de făcut, să intimideze Jandarmeria”, a declarat luni Liviu Dragnea, răspunzând la o întrebare a jurnaliştilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ţuţuianu, după ce mai mulţi protestatari au mers după preşedintele CCR până la locuinţa lui: Asemenea atacuri sunt inacceptabile; Parchetul General să verifice sursele de finanţare ale mişcării #rezist şi dacă membrii ei fac trafic de droguri

„Este un atac fără precedent pe care l-au avut unele persoane asupra preşedintelui CCR. Într-un stat de drept, preşedintele CCR trebuie să se bucure de protecţia statului, asemenea atacuri la adresa unui demnitar sunt inacceptabile. Procurorul General al României avea obligaţia să reacţioneze la fel de prompt precum au fost alte situaţii care i-au fost mai convenabile”, a declarat fostul ministru al Apărării, Adrian Ţuţuianu, în Parlament.

El cere Parchetului General să verifice sursele de finanţare ale mişcării #rezist şi DIICOT să verifice dacă membrii acestui grup consumă sau fac trafic de droguri.

„Parchetul General să verifice sursele de finanţare ale mişcării #rezist. Parchetul General şi DIICOT să analizeze în ce măsură aceşti membri ai acestei mişcări se fac vinovaţi de consum şi eventual trafic de droguri”, a mai spus Ţuţuianu.

Preşedintele asociaţiei Evoluţie în Instituţie, Cristian Dide, a proiectat sâmbătă nopatea mesajul ”Jos PSD” pe clădirea Parlamentului în timpul festivalului iMapp Bucharest, apoi a mers după preşedintele CCR, Valer Dorneanu, până la locuinţa acestuia, împreună cu alte câteva persoane care i-au reproşat acestuia că face politica PSD, după cum reiese dintr-un filmuleţ postat pe Facebook.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.