George Tuţă a afirmat că Primăria Sectorului 1 a avut responsabilitatea exclusivă de a asigura transportul oamenilor din secţiile de vot la Biroul Electoral, fiindcă Biroul Electoral a dat o hotărâre prin care a solicitat autorităţilor locale, adică primarului Clotilde Armand, să asigure acest lucru. „Am văzut cu toţii, ieri, linia de microbuze uriaşă care aştepta aici, iar oamenii, pe de altă parte, erau în secţiile de vot în nişte încăperi fără aer condiţionat, fără apă, fără mâncare. Asta a fost atitudinea doamnei Armand pentru tergiversarea procesului de votare”, a mai precizat liberalul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Primăria a avut responsabilitatea exclusivă de a asigura transportul oamenilor din secţiile de vot la Biroul Electoral. Biroul Electoral a dat această hotărâre prin care a cerut autorităţii locale, în speţă, primăria doamnei Armand să asigure acest lucru. Am văzut cu toţii, ieri, linia de microbuze uriaşă care aştepta aici, iar oamenii, pe de altă parte, erau în secţiile de vot în nişte încăperi fără aer condiţionat, fără apă, fără mâncare. Asta a fost atitudinea doamnei Armand pentru tergiversarea procesului de votare. De aceea cred că nu există niciun fel de altă înţelegere a unui element de realitate pe care l-am văzut cu toţii”, a explicat George Tuţă, întrebat ce ştie despre microbuzele care au fost puse la dispoziţie, să vină şi să care sacii cu buletinele de vot, cât şi pe preşedinţii de secţii de votare şi de ce s-a întârziat atât de mult, de atâţia oameni au fost nevoiţi să stea în caniculă, fără apă, într-o declaraţie de presă susţinută la Biroul Electoral al Sectorului 1.

Liberalul a mai spus că îşi doreşte să existe un rezultat cât mai rapid al alegerilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Eu îmi doresc să avem un rezultat cât mai rapid, să nu fie procesul afectat de niciun fel de alte intervenţii. Acum, lucrurile merg normal, oamenii sunt programaţi să vină aici. Vedeţi că nu mai este nici coadă. Cred că lucrurile au intrat într-un normal. Sacii sunt bine securizaţi şi păziţi de către Jandarmerie şi forţele de ordine, sunt preluate procesele verbale”, a conchis Tuţă.

Tot marţi, candidatul PNL la Primăria Sectorului 1 George Tuţă a declarat că, în urma centralizării partidului, a câştigat această competiţie. „De fapt, Sectorul 1 a câştigat, pentru că, după un mandat de circ şi de scandal, intrăm într-o nornalitate”, a mai spus liberalul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.