Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat construirea unui terminal cargo la Aeroportul Oradea. Acesta ar urma să ocupe o suprafaţă de 14 hectare de teren şi să fie funcţional începând din anul 2023. Potrivit lui Bolojan, urmează să înceapă procedura de selecţie pentru un investitor care să realizeze acest terminal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Cu cât o regiune este mai conectată global şi are o infrastructură mai bună (drumuri, căi ferate, reţele de gaz şi electricitate, depozite, terminale logistice), cu atât mai mult se va dezvolta. De accea, construcţia unei infrastructuri cât mai bune în judeţul Bihor este o prioritate. Companiile din jurul Oradiei folosesc pentru produsele pe care le fabrică componente electronice aduse aerian de la mari distanţe, din Asia sau Europa. Pentru a ajunge mai repede, mai ieftin şi mai sigur la Oradea, existenţa unui terminal cargo lângă aeroport ar crea condiţiile ca aceste componente să poată fi aduse aerian, direct”, a scris Ilie Bolojan pe pagina sa de Facebook.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderul CJ Bihor a precizat că în prima jumătate a acestei luni va fi evaluat terenul de 14 hectare pe care va fi construit terminalul cargo, apoi va fi organizată o licitaţie.
 
”Pe un teren de 14 ha, situat între aeroportul Oradea şi Parcul Industrial II, vom începe procedura de selecţie pentru un investitor care să realizeze terminalul cargo. În prima jumătate a acestei luni vom evalua terenul şi vom pregăti caietul de sarcini pentru licitaţie. După aprobarea  documentaţiei în şedinţa de Consiliu Judeţean din iulie, vom organiza licitaţia în urma căreia, până la începutul lunii septembrie, va fi selectat un investitor. Acesta ar urma să realizeze investiţia: căi de rulare a aeronavelor ce vor aduce mărfurile, platforme pentru parcarea şi descărcarea avioanelor, spaţii de depozitare şi celelalte dotări”, a mai scris Bolojan.
 
Noul terminal cargo ar urma să devină operaţional în anul 2023.
 
”Până în 2023 terminalul ar trebui să devină operaţional. Agenţia de Dezvoltare Locală ne va sprijini să întocmim documentaţia (asemănătoare cu cea folosită pentru concesionarea terenurilor din parcurile industriale), primăria Oradea va acorda facilităţi fiscale pentru investitor şi conectarea la drumurile şi reţele de apă şi canalizare din parcul industrial spre cartierul Grigorescu, iar aeroportul va gestiona conectarea cu pista de aterizare şi obţinerea avizelor de la Autoritatea Aeronautică”, a mai scris Bolojan.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.