Senatorul Traian Igaş, care nu a mai candidat la alegerile parlamentare, spune că starea de spirit în PNL Arad nu este liniştită, având în vedere că nimeni nu îşi asumă ”dezastrul” de la alegeri. Igaş susţine că a sosit momentul ca liberalii să spună lucrurilor pe nume dacă mai vor să salveze ”ceea ce mai poate fi salvat”.
”În aşteptarea repartizării mandatelor de către BEC, starea de spirit din filiala arădeană nu este una liniştită, ţinând cont de rezultatele obţinute la alegerile din 11 decembrie şi de faptul că nimeni nu îşi asumă acest dezastru”, scrie Igaş pe pagina sa de Facebook.
El menţionează că doar la nivelul municipiului Arad PNL a pierdut peste 8.000 de voturi de la ultimele alegeri, ceea ce arată clar că selecţia candidaţilor pe listă nu a fost una tocmai bună şi a fost asumată de un singur om, fără ca această listă să treacă prin filtrul votului secret.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Oamenii noştri influenţi din teritoriu nu au fost ascultaţi nici la alcătuirea listelor, nici la modul de a se face campanie. Aceştia au contestat faptul că pe materialele de campanie a apărut imaginea unui lider demult uzat şi foarte controversat în teritoriu. Faptul că unii dintre candidaţii noştri nu au reuşit să fie pe înţelesul electoratului şi au avut o abordare mai mult elitistă decât una umană, ne-a făcut ca şi aici să pierdem procente importante. Cu alte cuvinte, nu am reuşit să transmitem electoratului arădean încredere şi nu l-am convins cu ceea ce vom face pentru arădeni după aceste alegeri. Mai mult, unii membri cu state vechi de la nivel local au fost marginalizaţi şi neimplicaţi în campania electorală de unii dintre cei care şi-au condus campaniile pe colegiu. Toate aceste greşeli, în mod obligatoriu, trebuie asumate de către decidenţi”, susţine Igaş.
Traian Igaş îndeamnă toţi factorii de decizie din interiorul PNL la calm şi raţiune, la o evaluare corectă şi cinstită, el susţinând că ceva trebuie schimbat din interior pentru a recupera electoratul pierdut.
”Nu putem trece aşa uşor peste faptul că am pornit în această formulă politică cu trei senatori şi trei deputaţi, iar astăzi, în urma ultimului vot, cu greu reuşim să avem un senator şi doi deputaţi. Cred că a sosit momentul să spunem lucrurilor pe nume dacă mai vrem să salvăm ceea ce mai poate fi salvat. Şi cred că trebuie să căutăm şi să pregătim alt profil de candidaţi atât pentru municipiu cât şi pentru judeţ”, mai scrie Igaş.
Traian Igaş nu a mai candidat la alegerile parlamentare din acest an, acuzând frustrări în filiala Arad şi neînţelegeri cu şeful filialei, Gheorghe Falcă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.