Tineretul Naţional Liberal (TNL) şi-a cerut scuze, vineri, după ce preşedintele organizaţiei, Mara Mareş, a făcut unele afirmaţii jignitoare la adresa generaţiei născute între anii 1966 şi 1989. TNL spune că îşi asumă “eroarea de comunicare”, iar prin formulări neinspirate s-a vulnerabilizat, motiv pentru care "mesajul a fost interpretat în mod negativ".
“Am greşit, ne asumăm şi îndreptăm. Tineretul Naţional Liberal îşi asumă eroarea de comunicare şi pe această cale cerem scuze celor care s-au simţit ofensaţi de interpretarea eronată a unora dintre mesajele campaniei „Ghid de nesupunere civică”, iniţiată pe data de 2 mai, Ziua Naţională a Tineretului”, a transmis organizaţia printr-un comunicat de presă.
TNL precizează că alegerea unor “formulări neinspirate” s-a vulnerabilizat, astfel că mesajul a fost interpretat negativ.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Prin alegerea unor formulări neinspirate, ne-am vulnerabilizat şi am dat posibilitatea interpretării mesajului nostru într-un mod negativ. Din nefericire, s-a pierdut din vedere intenţia noastră de a atrage atenţia asupra unei realităţi triste, exodul tinerilor, iar mesajul nostru a fost deturnat în direcţia unui presupus «război între generaţii»”, se mai arată în comunicat.
Tinerii liberali spun că păstrează un respect deosebit pentru generaţia părinţilor lor, care ne-au redat libertatea ducând pe umerii lor o revoluţie, dar şi greul perioadei de tranziţie economică şi politică a României.
Ei mai susţin că este rândul generaţiei tinere să ducă mai departe “stindardul luptei” pentru o Românie mai bună.
“Acum este rândul nostru să demonstrăm, iar cel mai mare respect pe care îl putem arăta este preluând mai departe stindardul luptei lor pentru o Românie mai bună, mai tolerantă şi mai prosperă”, afirmă tinerii liberali.
TNL aminteşte şi de raportul ONU privind poziţionarea României după Siria la numărul de emigrări din ultimii 10 ani, motiv pentru care fac tot posibilul să comunicte cu generaţia tânără şi pentru a le spune că e nevoie de ei.
“Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite indică faptul că România a devenit ţara din care, în ultimii 10 ani, au emigrat cei mai mulţi locuitori, după Siria. Aceasta este adevărata temă şi da, pentru că suntem o organizaţie politică de tineret trebuie să facem tot posibilul pentru a comunica cu generaţia noastră, pentru a le atrage atenţia şi a le spune cât de multă nevoie avem de ei. Cât de mult are România nevoie de ei! Nu suntem perfecţi. Uneori greşim, dar atunci când greşim, nu încercăm să ştergem urmele sperând că subiectul va trece, ci ne asumăm erorile şi le îndreptăm”, se arată în finalul mesajului.
Pe data de 2 mai, preşedintele TNL, Mara Mareş, a postat un mesaj pe Facebook, pe care l-a şters ulterior, în care făcea apel către generaţia tânără să se implice în politică pentru a schimba mai multe lucruri, deoarece “decreţeii nu vor reuşi”.
Mesajul postat de Mara Mareş se numea “Ghid de nesupunere civică”, în care afirma: "Generaţia Y şi Z… se aude? A spus-o şi Iohannis … haideţi în politică să facem mai mult şi mai bine! Decreţeii nu vor reuşi!".
"Vrei să emigrezi? Cine mai rămâne să facă mişto de Dăncilă? Generaţia decreţeilor nu e funny!”, era un alt mesaj postat de aceasta pe Facebook.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.