Un număr de 18 membri ai PNL Timişoara au fost suspendaţi pentru o perioadă de şase luni, iar preşedintele ales al acestei organizaţii, Raul Ambruş, este propus pentru a fi suspendat din partid. Cu toţii sunt sancţionaţi pentru că ar fi încălcat statutul formaţiunii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"BPL interimar al PNL Timişoara a decis, cu majoritate de voturi, sancţionarea prin suspendarea calităţii de membru al PNL pentru o perioadă de 6 luni pentru 18 membri care au acţionat în repetate rânduri împotriva Statutului PNL şi a deciziei de amânare a alegerilor organizaţiei municipale din 3 iulie 2021. Membrii suspendaţi sunt: Adrian Aldea, Adrian-Răzvan Almăjan, Marius Bâlba, Flavius Bâlba, Cosmin Cocian, Adrian Colhon, Andrei Diaconu, Adrian Faur, Vlad Golumbu, Sorin Iacobici, Cătălin Iapă, Mădălin Gheorghe, Darius Mariş, Cristian Miclăuş, Mirel Pop, Vasile Ruşeţ, Alin Sîrbu, Andrei Săvulescu”, a transmis PNL Timiş într-un comunicat de presă de marţi seara.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ceea ce îl priveşte pe preşedintele ales al PNL Timişoara, Raul Ambruş, acesta este propus pentru a fi suspendat din calitatea de membru PNL.
 
"De asemenea, BPL interimar a votat, în unanimitate, propunerea suspendării calităţii de membru pentru Raul Ambruş. Propunerea va fi înaintată către BPJ interimar PNL Timiş, forul de conducere care poate lua această decizie, conform statutului PNL”, a arătat sursa citată.
 
Reprezentanţii PNL Timiş au precizat şi care sunt articolele din Statutul PNL încălcate de cei sancţionaţi: "Persoanele menţionate mai sus au încălcat următoarele articole din Statutul PNL: art.25 lit. a), d), i), j) coroborat cu Codul Etic al PNL  Pct.III art.6, 13, 14, 16, 18, 23, 27, dar şi cu  art. 49 al. (1) din ROF.  Înainte de şedinţa BPL interimar al PNL Timişoara din această seară, membrii propuşi spre a fi sancţionaţi au fost invitaţi să îşi exprime punctul de vedere cu privire la şedinţa CCL amânată din 03.07.2021".
 
De asemenea, conducerea PNL Timişoara va actualiza baza de date cu membrii.
 
"Totodată, în cadrul şedinţei BPL interimar a PNL Timişoara s-a stabilit ca, până la desfăşurarea şedinţei statutare a Comitetului de Coordonare Local (CCL) PNL Timişoara, să fie reactualizată baza de membri ai organizaţiei, iar persoanele care nu au domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă în Timişoara să nu mai fie incluse în convocatorul următor, fiind analizată posibilitatea de a sesiza organele de cercetare pentru fals în declaraţii în cazul celor care au declarat că îndeplinesc condiţiile de mai sus”, s-a arătat în comunicat.
 
Un scandal a izbucnit la conferinţa de alegeri a PNL Timişoara, după ce cele două tabere ale candidaţilor pentru funcţia de preşedinte, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără, nu s-au înţeles în privinţa delegaţilor. Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a cerut suspendarea conferinţei de alegeri şi a părăsit sala alături de candidatul Cosmin Tabără şi cei care îl susţineau pe acesta. Rămaşi în sala de conferinţe, susţinătorii lui Ambruş au format o nouă comisie de organizare a alegerilor şi au continuat şedinţa alegându-l pe acesta în funcţia de preşedinte al PNL Timişoara.
 
Ulterior, Alin Nica a declarat că va face plângeri penale deoarece a dispărut ştampila partidului şi inclusiv ştampila cu semnătura sa şi a ameninţat cu excluderi din partid.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.