Fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici susţine că în primăvara acestui an, agenţiile de rating vor da un rating negativ României, ceea ce ”ne va costa pe toţi”.
„În primăvara acestui an aceste agenţii de rating vor da un rating negativ României, din păcate. Asta ne va costa pe toţi”, a susţinut fostul ministru de Finanţe la Antena 3..
Solicitat să explice, el a invocat căderea abruptă a leului.
”În primul rând, această cădere abruptă a leului. Aceaste declaraţie a ministrului de Finanţe a dus la prăbuşirea leului, care implicit a dus la creşterea datoriei guvernamentale în euro. Leul fiind mai slab, ce aveam noi împrumut în euro a făcut ca datoria per ansamblu să fie şi mai mare. Un cost care va conta pentru noi toţi. În 40 de zile de Guvernare PNL, ţara a plătit 11 miliarde de lei. (...) Dacă noi ne-am asumat ca ţară, oficial prin Guvern, un deficit de 4,3% , în anii care urmează deficite mari, nici pe departe să ne încadrăm în acea obligaţie europeană de deficit, iar automat agenţiile de rating spun foarte clar, normal, că perspectiva este negativă şi implicit vor da un rating negativ”, a afirmat Teodorovici.
Eugen Teodorovici a mai subliniat că Guvernul din care a făcut parte a lăsat un proiect de buget ministrului de Finanţe cu deficitul de 2,88%, pe care aşteaptă să-l prezente public.
El a spus că aşteaptă să fie făcut public proiectul de buget al Guvernului PNL, pentru a compara datele din cele două proiecte,
Agenţia de evaluare Standard & Poor's Global Ratings a anunţat miercuri că a revizuit perspectiva asupra României la negativă, de la stabilă, în principal din cauza depăşirii ţintei de deficit bugetar pentru acest an, dar a menţinut ratingul creditului suveran în monedă străină şi pe termen scurt la „BBB- / A-3”. Şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, anunţă că revizuirea perspectivei României de către analiştii de la Standard & Poor's Global Ratings, face referire la situaţia din finanţele publice, care nu este în zona de responsabilitate a actualului Guvern. ”Este notat faptul că, pe final de an, au fost anunţate măsuri de consolidare fiscală şi bugetară care dau încredere investitorilor că perspectiva României se poate îmbunătăţi”, a spus Dancă.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referitor la evaluarea Agenţiei Standard & Poor's Global Ratings, că se referă la ”derapajul bugetar care a apărut motivat de cheltuiala excesivă şi bugetul prost făcut de Guvernul anterior”. Iohannis a spus că această evaluare este posibil să se reflecte în decizia unor investitori de a veni în România, dar şi într-o mică influenţă la dobânzi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.