Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, că nu a discutat cu senatorii ALDE despre cum vor vota în cazul propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, dar, ca partid de factură liberală, trebuie să ţină cont atât de modernizarea societăţii, cât şi de cetăţenii care îşi doresc păstrarea tradiţiilor.
Tăriceanu a fost întrebat, marţi, despre votul senatorilor ALDE în cazul propunerii legislative de revizuire a Constituţiei în sensul redefinirii familiei.
”Nu am decis, o să am o discuie cu colegii mei senatori. Vă pot spune, ca partid de factură liberală, înţelegem procesul de evoluţie şi de modernizare a societăţii şi, în acelaşi timp, respectăm şi opţiunile cetăţenilor noştri care sunt în favoarea păstrării tradiţiilor şi respectului faţă de reperele moralei creştine”, a spus Tăriceanu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă acceastă propunere legislativă era o prioritate, Tăriceanu a răspuns: ”Este obligaţia noastră de a da curs demersului care a fost iniţiat şi care s-a soldat cu un număr semnificativ şi reprezentativ de peste 3 milioane de semnături care să ne oblige la un astfel de demers”.
Tăriceanu a precizat că nu a discutat cu colegii dacă ALDE se va implica sau nu într-o campanie pe tema redefinirii familiei.
Plenul Senatului, în calitate de for decizional, va dezbate şi va vota marţi proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Consituţia României, care să prevadă că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.
“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consiţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.
De asemenea, o altă modificare introduce la acelaşi articol un nou articol II, cu următorul text: "Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Consituţia României, republicată".
Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat, în 1 septembrie, liderul PSD, Liviu Dragnea. "În primul rând, am dat un vot în Comitetul Executiv de susţinere a acestui obiectiv şi am stabilit care să fie data la care să aibă loc referendum şi s-a stabilit pentru 7 octombrie", a declarat Liviu Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Liderul PNL, Ludovic Orban, declara, în 2 septembrie, că, deşi partidul susţine referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţie, nu va impune membrilor cum să voteze, pentru că fiecare "se va poziţiona în funcţie de cum îi dictează conştiinţa”.
La rândul său, liderul UDMR, Kelemen Hunor, spunea că nu crede că referendumul pentru redefinirea familiei va avea loc pe 7 octombrie, pentru că nu se poate discuta despre referendum atât timp cât Guvernul nu a adoptat o Hotărâre în acest sens.
Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.
Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în 6 iulie legea de modificare a Legii referendumului, după ce a cerut reexaminarea ei în Parlament şi a sesizat şi Curtea Constituţională, însă CCR a respins ca inadmisibilă sesizarea şefului statului.
Potrivit textului legii, “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.