Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut, luni seară, la TVR, că informaţiile potrivit cărora Guvernul ar pregăti o Ordonanţă de Urgenţă pentru amnistia şi graţierea unor fapte penale au fost “aruncate în presă”, iar “foarte mulţi muşcă subiectul”. El a mai spus că s-a interesat, iar pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Exacutivului nu se află o astfel de ordonanţă. Liderul ALDE a afirmat însă că ideea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru amnistie şi graţiere “nu ar fi de neconceput” deoarece s-a mai făcut în România, dar o astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Totuşi de ce nimeni nu confirmă (informaţiile că Guvernul ar urma să dea o OUG pentru amnistie şi graţiere – n.r.)? Pentru că nu s-a confirmat subiecul. Cred că a fost aruncat în presă pe anumite canale, nu e prima dată când se întâmplă, şi atunci văd că foarte mulţi muşcă la subiect şi subiectul se umflă. Astăzi (luni - n.r.) am fost şi eu întrebat, dar nu am făcut niciun fel de declaraţii publice de dimineţă, dintr-un motiv: eram îmbrăcat nepotrivit, aveam o şedinţă cu colegii. Nu am anticipat că va fi presă la Parlament şi le-am spus informal celor de la presă că acest subiect nu s-a discutat. M-am văzut astăzi cu preşedintele PSD, am stat de vorbă mult într-o formulă mai extinsă, cu secretarii generali ai celor două partide din Coaliţie şi nu am discutat pe acest subiect. E un subiect care văd că îi pasionează pe foarte mulţi”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

El a spus că Ordonanţă de Urgenţă pentru amnisite şi graţiere s-a mai dat pe vremea Guvernului Năastase, iar ideea nu este de neconceput, dar o astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Primul lucru pe care vreau să îl remarc este că această idee a unei amnistii şi a unei graţieri nu ar fi de neconceput. De ce? S-a mai făcut în România, e adevărat, cu foarte mulţi ani în urmă, 2002 sau 2003. O astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu. Unii spun că nu este oportună pentru că imediat se personalizeză discuţia şi se trece la evocarea numelor persoanelor care ar beneficia de o astfel de măsură. Ca să nu lungesc vorba, se spune <cel care ar beneficia este preşedintele PSD, Dragnea>. Suntem oare capabili să lăsăm această problemă de personalizare o clipă deoparte, nu o excludem din discuţie, şi abordăm puţin altfel problema?”, a declarat Tăriceanu.

El a mai spus că s-a interesat şi că pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Guvernullui nu se află o asemenea ordonanţă.

Tăriceanu a spus că şedinţa Guvernului are loc marţi, şi nu miercuri sau joi, cum se întâmplă în mod obişnuit, pentru că Tăriceanu a spus că trebuie adoptată o Ordonanţă de Urgenţă pe mediu care trebuie să pună în acord cu o Directivă europeană, acesta fiind singurul motiv pentru care şedinţa a fost mutată.

“Mâine (marţi – n.r.) este şedinţă de Guvern, vreau să spun foarrte clar, m-am interesat, nu este pe ordinea zi a şedinţei de Guvern (OUG privind aministie şi graţiere - n.r). (…) Nu e pe oridinea de zi. Mâine se ţine şedinţa de Guvern pentru că este o altă OUG pe mediu care trebuie să pună în acord Directiva europeană şi acesta este motivul pentru care s-a decalat pentru marţi şedinţa de Guvern”, a explicat el.

Preşedintele Senatului a spus că nu poate garanta ce se întâmplă în viitor, dar nu crede că graţiere şi amnistia reprezintă un subiect de discuţie. “Eu pot să garantez ce se întâmplă peste un an sau peste doi ani? Acest subiect nu există. Preşedintele american face aceste gesturi periodic - graţiază. Şi în România s-a mai întâmplat, nu cred că este un subiect tabu. (…) Nici amnistia, nici graţierea nu este un subiect de discuţie”, crede Călin Popescu Tăriceanu.

De asemenea, Tăriceanu a vorbit din nou depre protocoalele secrete dintre SRI şi alte instituţii şi interceptările nelegale făcute de Serviciu, susţinând că sunt elemente care “au indus temeiuri de nelegalitate în toate anchetele şi dosarele şi sentinţele care s-au dat începând din anul 2009”.

Liderul ALDE s-a întrebat "dacă din cauza lui Liviu Dragnea trebuie lăsaţi oamenii să sufere pe nedrept de pe urma acestor decizii".

“Noi încă avem nu mai puţin de 65 de protocoale secrete din care trei au fost desecretizate, protocoale de colaborare între SRI şi diferite instituţii din Justiţie (...). Există o decizie a CCR referitoare la ilegalitatea interceptărilor telefonice făcute de SRI la solicitarea Parchetului . Toate aceste elemente au indus temeiuri de nelegalitate în toate anchetele şi dosarele şi sentinţele care s-au dat începând din anul 2009. (…) Cum procedăm în momentul în care conştientizăm că unii oameni au fost condamnaţi pe nedrept, soluţia este una de acest fel, printr-o măsură de corectare a situaţiei. Eu vorbesc nu de Liviu Dragnea, vorbesc de mii de procese şi sunt mii de oameni care au avut de suferit. Din cauza lui Liviu Dragnea trebuie să lăsăm toţi aceşti oameni să sufere pe nedrept?”, a susţinut Călin Popescu Tăriceanu.

Luni au avut loc întâlniri între membrii Coaliţiei, iar în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora Guvernul ar intenţiona să adopte în şedinţa de marţi o Ordonanţă de Urgenţă pentru graţierea şi amnistierea unor fapte penale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.