Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, crede că Gabriel Vlase, nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE) este persoana potrivită, spunând că este un om care i-a făcut o impresie bună, în ciuda faptului că vineri s-a declarat surprins de nominalizare. Liderul ALDE a mai explicat faptul că preşedintele şi-a dat seama că, dacă ar fi venit cu o altă propunere, care să nu fie din cadrul Coaliţiei PSD-ALDE, nu ar fi avut nicio şansă să treacă prin Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"O să ne vedem în cadrul Coaliţiei (pentru a discuta despre nominalizare - n.r.). Eu cred că domnul Vlase are experienţa necesară pentru că a condus Comisia de supraveghere a SIE, îl cunoaştem, e colegul nostru, e vicepreşedinte la PSD, are o funcţie importantă la Cameră. Am lucrat cu el în ultima perioadă poiectul de lege referitor la statutul Casei Regale (...). Gabi Vlase s-a ocupat cel mai mult de chestiunea asta. E un om care mie mi-a făcut o impresie foarte bună şi cred că ar fi potrivit ( la conducerea SIE – n.r.)", a explicat preşedintele Senatului într-o conferinţă de presă.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată, preşedintele ALDE crede că preşedintele Klaus Iohannis şi-a dat seama că, dacă făcea o nominalizare care nu era din partea Coaliţiei, aceasta nu ar fi trecut de votul Parlamentului.
 
Eu cred că preşedintele şi-a dat seama de următorul lucru, şi anume că, dacă ar fi venit cu o altă propunere, care să nu fie din cadrul PSD sau al Coaliţiei, nu ar fi avut nicio şansă să treacă prin Parlament”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.
 
Iniţial, vineri,  Tăriceanu se declara surprins de nominalizarea lui Gabriel Vase la şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE), spunând că este sigur ceva aranjat, că „prea e picată aşa din senin” această propunere.
 
„M-a surprins, dar nu numai pe mine. Cred că a surprins foarte multă lume. (...) Nu vreau să spun că nu are calificarea necesară, dar nu vreau să vă ascund că am fost surprins. Cred că şi domnul Dragnea a fost surprins. În primul rând, am fost surprins că, după un an şi jumătate în care poziţia asta ar fi trebuit să fie ocupată şi nu a fost ocupată, vine această numire în acest moment. Stau şi mă întreb care este semnificaţia. Nu vreau să fac speculaţii acum, dar nişte întrebări fiţi convinşi că mi le-am pus. Nişte calcule au fost făcute, că prea e picată  aşa din senin”, a declarat Tăriceanu vineri seară, la Senat.
 
Întrebat dacă deputatul PSD Gabriel Vlase a fost propunerea coaliţiei de guvernare, Tăriceanu a negat, adăugând că a aflat şi el de această nominalizare din comunicatul de la Cotroceni.
 
„Eram aici, eram în coaliţie. Nu cred că a trecut aşa pe lângă noi. Nu a fost niciun moment vorba de a face o astfel de propunere. Am aflat din comunicatul de la Cotroceni”, a spus Tăriceanu.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a deputatului PSD Petru-Gabriel Vlase. Gabriel Vlase este vicepreşedinte PSD, deputat de Bacău aflat la al patrulea mandat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Conform CV-ului său, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii (ANI). În 2015, numele lui Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.