Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că demisia şefului Poliţiei Române Liviu Vasilescu este "recunoaşterea implicită a pactizării şefilor din Poliţie cu liderii clanurilor de interlopi care ne terorizează oraşele". "Şefii poliţiei nu erau prieteni cu interlopii pe gratis sau nu le ofereau acestora protecţie fără să aştepte ceva în schimb, iar aici recompensa era voturi pentru partidul de la guvernare", spune Tăriceanu, care susţine că şeful demisionar al Poliţiei ar trebui să dezvăluie aceste "aranjamente", dar "şefii lui îl vor tenta cu un post atât de călduţ încât nu o va face".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Călin Popescu Tăriceanu afirmă, miercuri, într-o postare pe Facebook, că demisia şefului Poliţiei Române a venit "târziu şi doar la presiunea opiniei publice".

"Demisia lui este recunoaşterea implicită a pactizării şefilor din Poliţie cu liderii clanurilor de interlopi care ne terorizează oraşele. Este o palmă pe care nu merită să o primească zecile de mii de poliţişti oneşti care îşi fac treaba în condiţii dificile. Este o palmă pe care trebuie, în schimb, să o primească cei care au politizat totul, inclusiv Poliţia, şi au sacrificat siguranţa noastră pentru voturi. Şefii poliţiei nu erau prieteni cu interlopii pe gratis sau nu le ofereau acestora protecţie fără să aştepte ceva în schimb, iar aici recompensa era voturi pentru partidul de la guvernare", susţine el.

Tăriceanu spune că "ar fi sănătos pentru democraţie dacă şeful demisionar al Poliţiei ar da în vileag aceste aranjamente", dar crede că "şefii lui îl vor tenta cu un post atât de călduţ încât nu o va face".

"Să nu vă mire dacă Ludovic Orban îl va numi destul de repede consul general într-o ţară frumoasă!", adaugă liderul ALDE.

Chestorul Liviu Vasilescu a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că se retrage din funcţia de inspector general al Poliţiei Române, acuzând un atac la adresa Poliţiei Române din partea celor care urmăresc ”mai mult la televizor” activitatea instituţiei.

Recent, Adevărul a difuzat imagini din care rezulta că şefi din Poliţie s-au întâlnit cu membri ai clanului Duduianu înaintea ceremoniei de înmormântare a lui Emi Pian.

Ulterior, secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a explicat întâlnirea dintre şefi ai Poliţiei şi interlopi înaintea înmormântării lui Emi Pian, precizând că Poliţia Română nu a negociat siguranţa cetăţenilor cu nicio persoană, că nu a negociat aplicarea legii şi că în cazul acestui conflict dintre clanuri instanţa a respins efectuarea a 33 de percheziţii. Şeful IGPR chestorul Liviu Vasilescu, cel care apare în imaginile de la întâlnirea cu reprezentanţii clanului Duduianu difuzate în spaţiul public, a precizat că a fost o operaţiune oficială, legală. Niciunul dintre cei doi nu a rămas, atunci, pentru a răspunde întrebărilor jurnaliştilor.

Poliţia Română a transmis, sâmbătă, răspunsuri la mai multe întrebări apărute după ce chestorul Liviu Vasilescu s-a întâlnit cu reprezentanţii clanului Duduianu, afirmând că s-a procedat legal, corect, conform tuturor normelor în vigoare, care nu sunt aplicate în cazuri de criză doar în ţara noastră, ci şi pe plan internaţional. Reprezentanţii Poliţiei au spus că evenimentul respectiv a scos în evidenţă un "aspect deficitar" al organizării instituţiei, invocând plecarea din Poliţie a unui număr mare de profesionişti, "oameni care impuneau respect şi teamă în rândul infractorilor". "În consecinţă, am ajuns azi să discutăm de ce şeful Poliţiei Române a coborât în stradă să rezolve problema, tocmai pentru că în acel moment a fost singura soluţie operativă eficientă, pe româneşte, nu am avut altă soluţie care să garanteze succesul operaţiunii. Trist, dar adevărat", a arătat Poliţia Română.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.