Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, comentând întâlnirea dintre judecătorul CCR Petre Lăzăroiu şi consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu, că în 2015, Tănăsescu le-a transmis parlamentarilor care făceau parte la acea vreme din Comisia de revizurie a Constituţiei, că preşedintele nu doreşte acest lucru. Tăriceanu mai spune că un fost coleg din PNL l-a sunat şi i-a spus că atunci liberalii din comisie “au primit ordine clare” să boicoteze dezbaterile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Am să vă mai dau o informaţie care este la prima mână. (...) În 2015 a mai fost o discuţie în care a fost implicată doamna consilier prezidenţial, cu paralamentarii care făceau parte din Comisia de revizuire a Constituţiei şi cărora li s-a transmis de către doamna consilier că preşedintele nu doreşte nicio modificare a Constituţiei. Prin urmare, cei care erau în Comisie din partea PNL au primit ordine clare de boicotare. Comisia nu a mai funcţionat şi totul a rmămas cum ştiţi. În loc să se meargă mai departe cu un proiect de modificare a Constituţiei.... Pentru că eu am insistat pe următoarea idee: reunim grupurile parlamentare şi facem o discuţie asupra principiilor. Nu pornim să modificăm aricolele până nu ne hotărâm care este arhitectura constituţională pe care vrem să o avem şi acest lucru s-a transpus în creare acelei Comisii la care participau toate partidele parlamentare şi unde PNL a avut această poziţie în final. Eu nu mai eram în 2015 în PNL, dar acest coleg (din PNL – n.r.) mi-a dat telefon să îmi spună ce s-a întâmpat, această interesantă întâmplare”, a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă el consideră că Simina Tănăsescu ar trebui demisă, Tăriceanu a replicat: “Dacă intervenţia a fost aşa cum a fost relatată iniţial, acest lucru e foarte grav şi ar însemna că un astfel de consilier, că a făcut-o din proprie iniţiativă sau nu, nu mai are ce să caute într-o astfel de funcţie”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu a declarat pentru DCNews că a avut joi o întâlnire cu consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu, aceasta spunându-i că fundaţia VeDem Just îi cere preşedintelui să emită un decret de revocare a sa de la CCR.

Lăzăroiu spune că mandatul său este perfect legal şi că ”se vrea neapărat să se creeze o presiune”. Ulterior, judecătorul CCR a declarat pentru G4Media că Simina Tănăsescu nu i-a cerut să demisioneze şi nici nu a simţit presiuni din partea acesteia.

Administraţia prezidenţială a precizat pentru DCNews că Simina Tănăsescu este în concediu şi s-a întâlnit la Facultatea de Drept cu Petre Lăzăroiu, iar între cei doi a avut loc o discuţie pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just, o discuţie tehnică, între doi profesionişti de drept constituţional, care nu a implicat în niciun fel instituţia Preşedintelui României.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.