Ministerul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, marţi, că este ministru pe o perioadă de patru ani, precizând că rotativa, în forma care a fost semnată, nu priveşte UDMR. El a menţionat că, până la sfârşitul acestei luni, vor fi lămurite toate aspectele neclare legate de rotativa guvernamentală.
Ministerul Mediului a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, despre afirmaţia liderului deputaţilor UDMR, Csoma Botond, că la rotaţia premierilor PNL are în vedere schimbarea sa şi dacă are astfel de informaţii.
“Poziţia mea este de ministru pe patru ani. Aşa am venit în 2020, în decembrie şi până acum nu s-a schimbat nimic. Discuţiile sunt discuţii, informaţiile pe surse sunt informaţii pe surse. În momentul de faţă, rotativa, în forma semnată, nu ne priveşte şi până la sfârşitul lunii cu siguranţă se vor lămuri toate aspectele neclare. Noi ne-am asumat aceste ministere, inclusiv Ministerul Mediului, dar nu numai şi Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Sportului, ni le-am asumat într-un mandat de patru ani pentru a face performanţă şi pentru a implementa programe, pentru a genera politici publice în folosul cetăţenilor. Şi noi, până nu se schimbă ceva, ne ţinem de treabă”, a declarat Tanczos Barna.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
El a mai fost întrebat dacă UDMR ia în considerare să iasă de la guvernare, în cazul pierderii unor ministere.
“Eu nu pot să discut despre dacă şi poate. În momentul de faţă nu există o asemenea solicitare certă, o decizie din acest punct de vedere. Vedem. Săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare se vor clarifica toate. Toate opţiunile sunt pe masă şi pentru rotativă, dacă se ajunge la o altă discuţie, reluăm discuţiile probabil de la zero”, a afirmat ministrul Mediului.
Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond a declarat luni, despre faptul că PNL vrea să ia Ministerul Mediului deţinut în prezent de Tanczos Barna, la rotaţia premierilor de la sfârşitul lunii, că a aflat astăzi oficial, până acum a fost pe surse. Nu suntem de acord, a precizat deputatul, el arătând că iau în calcul şi varianta ieşirii de la guvernare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.