Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu nu ar putea fi citită, duminică, în Parlament din motive procedurale, susţin surse apropiate prim-ministrului, pentru că textul moţiunii trebuie trimis la data depunerii şi către Executiv, iar Registratura este închisă în week-end. Premierul ar putea să nu vină la citirea moţiunii dacă totuşi se va întâmpla acest lucru duminică, invocând nerespectarea procedurii.
Sursele citate susţin că moţiunea nu va putea fi citită duminică în Parlament, pentru că documentul trebuie trimis înainte la Guvern, iar Registratura nu lucrează sâmbăta şi duminica.
”Probabil premierul nu va fi prezent duminică la citirea moţiunii, deoarece nu sunt respectate procedurile”, au mai spus sursele citate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Echipa lui Grindeanu invocă articolul 92 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care prevede că ”moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.