Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri seară, că există bani pentru creşterea salariilor bugetarilor, deoarece au crescut veniturile fiscale cu 30 de miliarde de lei şi cele nefiscale cu opt miliarde de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Veniturile aduse la buget s-au majorat considerabil faţă de anul trecut, în primele 6 luni din 2022, cu 40,3 miliarde de lei aproape cu 23 % mai mult. Există bani în momentul de faţă pentru că, pe de o parte au crescut veniturile fiscale, inclusiv cele generate de acele asigurări sociale, cu aproximativ 30 de miliarde, cea de-a doua sursă a fost creşterea veniturilor nefiscale cu aproximativ 8 miliarde, în principal pe baza plusului de la suprataxarea sectorului energetic. Şi nu în ultimul rând au crescut veniturile din fonduri europene cu două miliarde. Dacă e să facem un calcul sumar sunt peste 17 % în plus faţă de anul trecut faţă de primele 6 luni din 2021. Deci bani ar fi”, a declarat Ionuţ Stroe, miercuri, la Antena 3.  

Întrebat despre faptul că există bani pentru creşterea salariilor bugetarilor, dar se caută sume pentru compensarea facturilor la energie, purtătorul de cuvânt al PNL a răspuns:  “Se caută bani pentru acoperirea compensării la energie pentru că anul trecut nu ne confruntam cu acest lucru. Trebuie să găsim bani, probabil că vor fi şi împrumuturi şi probabil că acel comitet interministerial, apropo de problema energiei, va oferi curând şi o soluţie pentru a avea venituri suplimentare ca să putem susţine această măsură şi în această iarnă. N-aş vrea să avansez eu eventualele soluţii. Probabil că săptămâna viitoare, înţeleg asta din comunicatul Guvernului, că se va avansa această soluţie pentru a avea suficiente resurse să acoperim, dar probabil că ANRE-ul din punct de vedere tehnic şi Ministerul de Finanţe vor găsi soluţii”. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ministerul Muncii a supus dezbaterii publice o Ordonanţă de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice. Actul normativ prevede acordarea, începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.