Fostul premier Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM, spune că partidele politice îşi calibrează acţiunile având în faţă o toamnă electorală, dar că priorităţile sunt altele. ”Nu poţi să vorbeşti de infectări şi decese şi să susţii, în continuare, organizarea de alegeri”, este de părere Grindeanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Hotărâţi-vă odată! Ori ne confruntăm cu acest virus cu efecte devastatoare şi atunci gata cu alegerile, ori nu e aşa grav şi atunci avem de-a face cu o manipulare iresponsabilă. Varianta cu «e doar puţin COVID şi putem face alegeri» nu există. Voi spune ceea ce este, în mod evident, în mintea oricărui român, dar ceea ce politicienii nu au curajul să spună. Toate partidele politice, nu doar PNL şi PSD, îşi calibrează deja acţiunile având în faţă o toamnă electorală. Doar că priorităţile sunt altele”, a scris Grindeanu pe Facebook.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fostul premier a arătat că România va atinge un deficit uriaş şi că priorităţile românilor sunt altele, decât cele pe care le vede clasa politică. 
 
”Criza sanitară e profundă şi, la fel de grav, se prefigurează şi o criză economică de proporţii. E limpede că - şi toate informaţiile converg spre această idee - România va atinge un deficit uriaş, de 10 la sută sau chiar peste. În aceste condiţii, priorităţile românilor sunt clare, din păcate altele decât cele pe care le vede clasa politică. Preşedintele României are obligaţia, ca lider responsabil ce se declară a fi, să îşi asume rolul constituţional şi să pună capăt acestei situaţii. Nu poţi să vorbeşti de infectări şi decese şi să susţii, în continuare, organizarea de alegeri. Rezolvaţi criza sanitară, rezolvaţi criza economică ce poate avea efecte extrem de periculoase şi o fi apoi timp şi pentru alegeri!”, a mai scris Grindeanu pe pagina de socializare.
 
Administraţia Prezidenţială a anunţat, joi, că preşedintele Klaus Iohannis a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora.
 
Legea, adoptată în 8 iulie de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, prevede că în anul 2020 alegerile locale vor avea loc duminică, 27 septembrie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.