Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, la Viena, că nu există riscul creşterii majore a preţurilor RCA în viitorul apropiat, urmând ca problema să fie tranşată de către Parlament în perioada următoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am avut discuţii, şi eu şi colegii mei de Cabinet, fie că vorbim de ministrul Finanţelor, de ministrul Transporturilor şi de alţi colegi cu cei din Parlament - cei din comisiile de buget/finanţe şi de la Cameră  şi de la Senat -  cu transportatorii au avut loc mai multe rânduri de discuţii pentru a-i consulta pe această problemă.  De asemenea, cu ASF. Concluzia este că, în perioada următoare, în Parlament fiind un proiect de lege (...) o să aşteptăm ca Parlamentul să ia o decizie din acest punct de vedere”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Şeful Executivului a dat asigurări că nu există vreun pericol ca preţurile asigurărilor RCA să crească necontrolat în perioada următoare.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

”Eu vreau să ne respectăm angajamentele pe care le-am luat în faţa Comisiei Europene. Nu există această acestă posibilitate de explozie în perioada următoare a RCA”, a afirmat Grindeanu.

Preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, a declarat, marţi, după o întâlnire pe care transporatorii au avut-o cu miniştrii Finanţelor şi Transporturilor la Guvern, că a primit asigurări că problema tarifelor RCA va fi rezolvată până pe 18 mai, dată la care expiră plafonarea tarifelor introdusă prin Ordonanţă de urgenţă în toamna anului trecut.

”Concluzia este că rămânem pe marginea prăpastiei, agăţaţi într-o promisiune şi un angajament ferm al Guvernului cu privire la emiterea, de către Parlament, a raportului final joia viitoare pe legea RCA într-un format restrâns, raportat amendamentelor depuse, că tariful de referinţă rămâne în apanajul ASF, aşa cum am cerut încă de anul trecut, şi nu va trece sub nicio formă la BAAR (Biroul Asiguratorilor Auto din România - n.r.), că bonus malus va rămâne tot în apanajul ASF şi nu va trece sub nicio formă la BAAR, adică la o asociaţie profesională care deja ne sperie câte atribuţii primeşte şi care îi reprezintă pe asigurători într-un fel sau altul”, a declarat Augustin Hagiu.

El a afirmat că, în condiţiile în care nu va exista o lege care să intre în vigoare imediat, există riscul major ca după data de 18 mai ”tarifele să o ia razna”, arătând că a primit asigurări de la membrii Executivului că situaţia va fi remediată.

”Ca atare, azi am obţinut acest angajament al Guvernului că joia viitoare vom avea raportul final şi în maxim două săptămâni până pe 18 legea va ieşi din Parlament. Înţeleg că s-au făcut eforturi şi către preşedinţie ca promulgarea să fie rapidă şi să sperăm că nu vom intra într-o zonă în care să ne vedeţi iar prin Piaţa Victoriei”, a precizat preşedintele FORT.

Guvernul a aprobat anul trecut, la presiunile patronatelor din transportul rutier, o Ordonanţă de Urgenţă (OUG) care impune îngheţarea preţurilor RCA pentru şase luni, prin fixarea unor preţuri maxime de către ASF. Perioada de plafonare a început în 18 noiembrie 2016 şi va expira în 18 mai.

Îngheţarea poliţelor RCA a fost salutată de transportatori, dar criticată de companiile de asigurări active pe segmentul RCA, care se plâng că înregistrează pierderi şi cer revenirea la tarife libere. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.