Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, la Drobeta Turnu Severin, că societatea Tirrena Scavi, care are deja două certificate negative şi care realizează tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova- Piteşti, ”nu a făcut aproape nimic” şi a avertizat că dacă lucrurile nu se vor îmbunătăţi, se va intra pe calendarul rezilierii contractului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
 
Potrivit lui Sorin Grindeanu, tronsonul 1 al Drulului Expres Craiova-Piteşti este realizat în proporţie de 52 - 53 la sută.
 
”Sunt undeva la 52-53 la sută din realizare, doar că în ultima perioadă cei de la Tirrena Scavi nu au făcut aproape nimic. Au primit dpuă certificate negative. În perioada următoare, conform legii, îl vor primi şi pe al treilea, dacă lucrurile nu se îmbunătăţesc. Pe tronsonul  2 se circulă deja, pe 3 se lucrează foarte bine şi progresu este bun şi pe tronsonul 4. Nu sunt adeptul, de pe poziţia de ministru, să fac show în faţa camerelor de luat vederi, să  rup contracte şi după aceea să ne chinuim, sau să se chinuie la CNAIR 2-3 ani până  găsesc pe altcineva care să reia acel contract din stadiul rămas. De fiecare dată încerc să găsesc soluţiile potrivite, astfel încât contractele să meargă mai departe”, a declarat Sorin Grindeanu.
 
Ministrul Transporturilor a precizat că aceeaşi companie mai are lucrări, la unele dintre ele mobilizarea fiind ceva mai mare.
 
”Apelurile mele, către această companie, în aceste luni, nu doar pentru această lucrare, ci şi pentru centura Timişoarei, e aceeaşi companie care lucrează acolo şi care mai are un contract cu CNAIR, DN2- A2, pe centura Bucureşti, pe zona de Nord. Apelurile mei către ei au fost legate de a-şi schimba ritmul de lucru. Dacă pe centura Timişoarei pot să spun că au început să lucreze mai bine, dar nu la nivelul la care mi-aş dori, la celelalte două, din păcate, lucrurile nu merg bine”, a declarat Grindeanu.
 
Sorin Grindeanu s-a referit şi la o eventuală reziliere a contractului cu societatea italiană.
 
”Eu nu vreau să mă antepronunţ, mi-aş dori să nu fie cazul (să rezilieze contractul - n.r.), mi-aş dori să se termine cât de repede şi acest prim tronson pentru că la anul în mod sigur se va da drumul la tronsonul 3 şi se va înainta foarte mult pe tronsoanele 2,3 şi 4, îl ştim pe constructorul pe care îl felicităm, a spus că încearcă inclusiv tronsonul 4 să îl finalizeze până la  finalul anului 2023. Cel mai prost lucru este să nu iei nicio decizie. Şi atunci vom intra pe acest calendar, cu toate riscurile, dacă lucrurile nu se vor îmbunătăţi”, a subliniat Grindeanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.