Fostul preşedinte al PSD Timiş Sorin Grindeanu a participat, joi, la şedinţa BPJ a PSD Timiş, în care s-a format o nouă echipă de conducere, în urma demisiei lui Călin Dobra din funcţia de preşedinte al PSD Timiş. Grindeanu a spus că încă aşteaptă un răspuns la contestaţia depusă în urma excluderii sale din partid, în urmă cu doi ani şi jumătate, şi a evitat să spună dacă va candida pentru vreo funcţie în cadrul congresului PSD din luna februarie 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Grindeanu a declarat că s-a simţit onorat să se reîntâlnească cu colegii săi şi a subliniat că PSD Timiş trebuie să redevină acea organizaţie cu personalitate care a fost şi în urmă cu doi ani şi jumătate.

”M-a onorat invitaţia făcută de colegii mei. Nu a fost o întâlnire strict a forului de conducere, ci una lărgită şi m-a onorat invitaţia lor şi am privit-o ca pe o mulţumire pe care le-o aduc eu lor pentru faptul că au fost alături de mine şi am fost o echipă , într-un moment în care a fost greu  atât pentru mine, cât şi pentru partid. Practic, PSD timiş a fost prima organizaţie din ţară care a spus căPSD în 2017 se îndepărtează de misiunea sa şi a cerut revenirea la democraţia internă din partid. Probabil că asta au vrut să transmită şi acum colegii mei, celor din conducerea centrală, că partodul trebuie să revină la membri săi, să se reapropie de cetăţeni, iar, aşa cum spuneam mai devreme, cei de la Bucureşti ar trebui să se uite foarte atent la PSD Timiş pentru că PSD Timiş a fost pima organizaţie care a spus că trebuie să stopăm răul sau să îl limităm. Prim rău vă rog să nu înţelegeţi o persoană sau un grup de persoane, ci faptul că democraţia internă sau modul în care a fost condus PSD-ul nu era cel corect, iar această filială este una care trebuie să îşi recâştige personalitatea şi pri ce am auzit astăzi, sunt convins că sunt pe drumul cel bun. PSD Timiş trebuie să redevină acea organizaţie cu personalitate şi care  ştie să spună da, dar mai ales să spună nu, când trebuie”, a declarat Grindeanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrebat dacă va reveni în PSD, Grindeanu a evitat să dea un răspuns, amintindu-şi de momentul în care a fost susţinut de întreaga organizaţie a PSD Timiş, când s-a opus lui Liviu Dragnea, din calitatea de premier.

”Eu nu am mai fost de doi ani jumate în această clădire, atunci când a fost curtea plină, când i-am simţit alături de mine pe cei din organizaţia Timiş şi am simţit acum să le mulţumesc persona pentru tot ceea ce au făcut în acel moment care a reprezentat un punct de pornire pe de-o parte pentru mine şi din păcate continuarea unei direcţii greşite pentru PSD. Sunt preşedinte al ANCOM în acest moment. Am găsit această instituţie şi am preluat-o într-un moment nu foarte simplu, în care erau zbateri interne. Astăzi m-au invitat colegii mei să particip la oa dunare a lor la sfârşit de an şi mi-a plăcut să îi revăd pe cei cu care am făcut echipă până acum 2 ani jumate. Nu vreau să fiu privit ca cineva care dă sfaturi, ci ca un fost coechipier al lor. Dacă mă chemau mai devreme, aş fi venit”, a spus Grindeanu.

Fostul social - democrat  a vorbit şi despre congresul PSD care va avea loc în luna februarie.

”Acest congres din februarie nu trebuie să fie despre cine, acest congres trebuie să fie despre ce vrea să facă PSD: Dacă tot ceea ce se va transmite la acest congres e candidează X contra Y, echipa lui Z contra celuilalt, s-ar putea să ne scape ceea ce ar trebui să fie important, ce vor să facă cei de la PSD pentru a se reconecta. Forţa PSD a stat multă vreme în membri simpli de partid şi partidul trebuie să redevină ce a fost. E un sfat, dacă vor să facă sau nu, e decizia lor Nu a fost o perioadă simplă pentru mine după iunie - iulie 2017. Am avut alături de mine familia şi prietenii. Cea mai importantă calitate pentru cineva este cea de membru. Funcţiile sunt trecătoare şi credeţi-mă că ştiu lucrul acesta”, a declarat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a mai spus că încă aşteaptă un răspuns la contestaţia sa privind excluderea din partid.

”Nu am ascuns niciodată că sunt om de stânga, nici când a fost cea mai mare încleştare, nici când am fost exclus. Eu acum 2 anu jumate am făcut o contestaţie la excluderea mea. Această constestaţie a fost semnată de toţi consilierii locali, judeţeni primarii. Nu am primit nici acum răspuns. Aşa că o să văd ce răspuns voi primi la acea contestaţie. Dacă mă voi decide să revin în politică, voi reveni cu siguranţă în zona de stânga. Aşa cum la Timiş s-a făcut apel la echipă ca să se repornească motoarele, eu cred că e nevoie de echipă şi la nivel central.  Deocamdată sunt preşedinte la ANCOM, am proiecte importante la ANCOM şi momentan sunt în această poziţie. Dacă voi lua o decizie tranşantă de reintreare în politică o să o fac la Timiş”, a precizat Grindeanu.

În final, Sorin Grindeanu a spus că ”nu spun nici da, nici nu, unei posibile reîntoarceri în politică”.

Sorin Grindeanu conduce în prezent ANCOM, poziţie din care nu are voie să facă politică sau să fie membru al unui partid.

Preşedintele PSD Timiş, Călin Dobra, a demisionat din funcţie, în urmă cu trei zile, afirmând că doreşte să se concentreze pentru obţinerea unui nou mandate de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Locul său a fost preluat interimar de deputatul Alfred Simonis.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.