Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că îşi doreşte ca în cel mai scurt timp posibil să fie semnat contractul de execuţie pentru noul Terminal de plecări externe al Aeroportului Timişoara. Licitaţia pentru această lucrare a fost contestată în ultimul moment, contractul ar fi trebuit să fie semnat vineri, însă evenimentul a fost amânat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Sorin Grindeanu a declarat, vineri, la Timişoara, că speră ca în două săptămâni să fie rezolvată contestaţia la licitaţia pentru realizarea unui Terminal de plecări externe pe Aeroportul Timişoara.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Astăzi trebuia să fie semnat un contract pentru construirea Terminalului de plecări, din păcate timingul nu a fost cel pe care mi l-aş fi dorit. Probabil că în următoarele două săptămâni, nu vreau eu să interferez în deciziile altor instituţii, dar ar fi bine, cât mai rapid să fie semnat, indiferent de soluţia dată de CNSC, urmare a acelei contestaţii apărute în ultimul moment, să fie semnat cât mai rapid contractul astfel încât să poată beneficia Aeroportul Timişoara de fonduri europene. Va reamintesc faptul că vorbim de Programul Operaţional Infrastructură Mare care se termină la sfârşitul anului viitor. În acest moment vorbim de aproximativ 1 miliard de euro care au rămas disponibili până la sfârşitul anului viitor pe toate proiectele din România şi atunci e o cursa contra coronometru a fiecărui proiect”, a declarat Sorin Grindeanu.
 
Ministrul Transporturilor a mai declarat că ar fi bine ca noul terminal să fie gata pana la finalul anului viitor.
 
”Cei de la Aeroport şi constructorul, care o fi el, să facă bine să termine până la jumătatea anului viitor această construcţie, astfel încât să poată beneficia de bani europeni”, a mai declarat Grindeanu.
 
A fost depusă o contestaţie la licitaţia organizată în vederea construirii Terminalului de plecări externe a Aeroportului Timişoara, o investiţie de peste 80 milioane lei, fără TVA. Semnarea contractului cu firma câştigătoare, eveniment programat vineri, în prezenţa ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost amânată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.