Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat că nu comentează acuzaţiile şi solicitările de a demisiona făcute de către preşedintele USR şi fost ministru al Transporturilor Cătălin Drulă pe care l-a numit „politician necrofag care îşi hrăneşte discursul public din tragedii, crezând că aşa câştigă voturi”.
„Domnul Drulă este un polician necrofag care îşi hrăneşte discursul public din tragedii, crezând că aşa câştigă voturi. Nu cred că e cazul să comentez afirmaţiile unor politicieni necrofagi ca şi Drulă”, a declarat Sorin Grindeanu, joi la Antena 3.
Liderul USR Cătălin Drulă a reacţionat, sâmbătă, după accidentul feroviar din Gara Galaţi şi a precizat că „lipsa de asumare şi preocupare a lui Sorin Grindeanu a adus sistemul feroviar într-o stare gravă, care pune în pericol vieţi omeneşti”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El l-a acuzat pe ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu că a sabotat siguranţa feroviară cu bună ştiinţă, deoarece a semnat două ordine de ministru prin care au fost amânate cu şase luni termenele de reparaţii planificate şi revizii tehnice generale la vagoanele CFR Călători. „Gestionarea căilor ferate sub acest ministru este dezastruoasă pe toată linia”, a adăugat liderul USR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.