IRES a realizat, în perioada 20 mai-1 iunie, la comanda Digi 24, un sondaj privind opţiunile de vot ale bucureştenilor ale cărui rezultate indică faptul că, dintre cei care au declarat că vor vota în mod cert la alegerile locale, 45% vor vota pentru Gabriela Firea (PSD), urmată de Nicuşor Dan (USB)-25% şi Robert Turcescu (PMP)-11%, în timp ce candidatul liberal, Cătălin Predoiu, ar obţine 10%.
La întrebarea ”Veţi vota la alegerile din 5 iunie?”, cei 6.628 de bucureşteni intervievaţi au răspuns: ”sigur nu votez”-10%, ”probabil nu votez”-6%, ”probabil voi vota”-21% şi ”sigur voi vota”-62%.
Dintre cei 62% care au spus că vor vota cu certitudine, ei au indicat următoarele preferinţe dintre candidaţii la Primăria Generală: Gabriela Firea (PSD)-45%, Nicuşor Dan (USB)-25%, Robert Turcescu (PMP)-11%, Cătălin Predoiu (PNL)-10%, Cătălin Berenghi (independent)-4%, Daniel Barbu (ALDE)-2%, Adrian Severin (PDS)-2%, Bogdan Diaconu (PRU)-1% etc.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La votul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti pe primele trei locuri se clasează PSD+UNPR - 38%, PNL - 23% şi USB - 15%.
În ce priveşte principalele probleme ale administraţiei Capitalei, sondajul IRES arată că 23% dintre bucureşteni consideră că traficul este cea mai gravă, 11% au indicat starea drumurilor, 8% au reclamat lipsa locurilor de parcare, iar alţi 8% corupţia din administraţia locală.
În ce priveşte direcţia în care merg lucrurile în Capitală, 61% dintre intervievaţi au spus că direcţia este greşită, 30% că este bună, 8% nu ştiu şi 1% nu au răspuns.
Sondajul IRES a fost realizat la comanda Digi 24, în perioada 20 mai-1 iunie, pe un eşantion de 6.628 de persoane intervievate telefonic, marja de eroare fiind de 1,4%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.