Aproape o treime (29%) dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj CURS realizat în Bucureşti afirmă că ar vota cu PSD la alegerile locale, în timp ce 17% spun că ar vota cu PNL şi tot atâţia cu USR. Mai mult de jumătate dintre respondenţi au o părere proastă despre activitatea primarului general Nicuşor Dan, procente similare fiind înregistrate şi în cazul celor care cred că lucrurile în Capitală merg mai degrabă într-o direcţie greşită. Traficul este considerat principala problemă în Bucureşti, urmat de încălzire şi apă caldă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un procent de 68% dintre cei chestionaţi consideră că România se îndreaptă mai degabă într-o direcţie greşită, în timp ce 23% consideră că se îndreaptă mai degrabă într-o direcţie bună.

Procentele sunt comparabile şi în ceea ce priveşte Capitala - 61% cred că lucrurile merg într-o direcţie greşită, iar 27% cred că direcţia este mai degrabă bună.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Aproape jumătate dintre cei chestionaţi, 46%, consideră că activitatea primarului general este proastă, iar 11% o consideră foarte proastă, în timp ce 30% o consideră bună, iar 9% o apreciază ca ”foarte bună”.

În cazul primarilor de sector, 40% consideră că primarul sectorului în care locuiesc are o activitate bună, iar pentru 16% este foarte bună, în timp ce pentru 35% activitatea este proastă, iar pentru 5% este ”foarte proastă”.

Aproape o treime dintre respondenţi (28%), indică traficul ca fiind principala problemă a Bucureştiului, în timp ce pentru 21% principala problemă este legată de încălzire şi apă caldă. Acestea sunt urmate, în ordine, de poluare (11%), drumuri (9%), starea spitalelor li curîţenia cu câte 6%, diverse probleme sociale (4%).

În ceea ce priveşte intenţiile de vot la alegerile locale, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 29% ar vota cu PSD, 17% ar vota cu PNL şi acelaşi procent declară că ar opta pentru USR.

AUR ar fi opţiunea a 15% dintre cei chestionaţi, urmat de PMP, care ar fi votat de 5%.

Sondajul a fost realizat în perioada 19 - 28 aprilie, pe un eşantion probabilist, multistadial, stratificat, de 1.012 respondenţi, votanţi de 18 ani şi peste, rezidenţi în Bucureşti.

Datele au fost culese faţă în faţă, la domiciliul respodenţilor.

Marja maximă de eroare este de 3,1%

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.