SIVECO anunţă că o dă în judecată pe fosta preşedintă a AEP Ana Maria Pătru, pe care o acuză că a lansat în spaţiul public "minciuni şi afirmaţii denigratoare", după ce a transmis Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 că este suspect că aproape toate licitaţiile privind softurile de numărare şi trasmitere a datelor au fost câştigate de companie. De asemenea, Pătru a susţinut că Irina Socol, fosta şefă a SIVECO, a făcut parte sau a fost apropiată de conducerea SRI şi că e posibil ca prietenia lor, pornită la iniţativa lui Socol, să fi fost iniţiată contextul unei acţiuni operative.
"Am fost de-a dreptul şocaţi de calomniile lansate de doamna Ana Maria Pătru la adresa companiei SIVECO România. Informaţiile prezentate nu sunt conforme cu realitatea şi reprezintă încercări de inducere în eroare a opiniei publice de către o persoană care în mod repetat a solicitat foloase necuvenite companiei noastre. În consecinţă, compania SIVECO a decis să o acţioneze în judecată pe doamna Ana Maria Pătru pentru minciunile şi afirmaţiile denigratoare lansate în spaţiul public", a anunţat SIVECO luni seară.
Compania califică drept o copilărie a crede că, "print-un soft auditat, testat şi verficat din punctul de vedere al securităţii s-ar putea frauda votul popular", "mai ales că rezultatele votului au fost confirmate de numărătorile paralele ale partidelor", ceea ce înseamnă că nu se poate vorbi despre nicio fraudare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Totodată, menţionăm că doamna Ana Maria Pătru a avut cel mai înalt nivel de acces la datele centralizate prin intermediul softului. Nicio companie producătoare de software nu poate fi făcută responsabilă de modul în care doamna Ana Maria Pătru a utilizat, preferenţial sau nu, datele colectate de soft. Doamna Ana Maria Pătru încearcă să deturneze atenţia de la procesele în care este implicată. Avem încredere că justiţia va clarifica toate aceste aspecte", subliniază compania.
În scrisoarea transmisă membrilor Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, Ana Maria Pătru afirmă că este „evident” că Autoritatea Electorală Permanentă nu a jucat un rol în determinarea câştigătorului scrutinului şi că este „suspect” faptul că SIVECO, firmă controlată de Irina Socol, a câştigat aproape toate licitaţiile privind softurile de numărare şi trasmitere a datelor către AEP.
„Nu există motive temeinice de îndoială privind rezultatul alegerilor, consider însă că e suspect faptul că SIVECO, firmă controlată de Irina Socol, a câştigat aproape toate licitaţiile privind softurile de numărare şi trasmitere a datelor către AEP. Cred că ar fi utilă lămurirea modului în care firma SIVECO câştigă aceste licitaţii pentru softuri de numărare a votului şi transmitere a datelor, chiar dacă ele sunt deschise prin sistem SEAP”, a completat Pătru.
Vicepreşedinte al AEP în perioada alagerilor din 2009, ea a precizat că există „suspiciunea rezonabilă” că Irina Socol ar fi fost apropiată de fosta conducere a SRI.
„Instuiţia şi relaţia de prietenie care m-a legat de Irina Socol începând cu 2009 îmi spun că lucrurile aflate ar putea face obiectul comisiei SRI, pentru că există suspiciunea rezonabilă că aceasta ar fi făcut parte sau ar fi fost apropiată de fosta conducere a SRI. În contextul actual, consider că nici prietenia mea, pornită la iniţiativa Irinel Socol în 2009, nu a fost deloc întâmplătoare, putând fi rodul unei acţiuni operative”, a subliniat ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...